Pocora, PNL: Băsescu încearcă să saboteze reforma constituţională prin sesizarea CCR pe referendum

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că sesizarea Curţii Constituţionale pe modificările aduse Legii referendumului de către preşedintele Traian Băsescu reprezintă o încercare de sabotare a reformei constituţionale promovată de USL.
Iulian Tudor
21 sept. 2013, 12:40
Pocora, PNL: Băsescu încearcă să saboteze reforma constituţională prin sesizarea CCR pe referendum

„Demersul lui Traian Băsescu de a sesiza Legea referendumului la Curtea Constituţională este unul strict politicianist şi complet inutil în condiţiile în care Curtea Constituţională s-a pronunţat deja pe acest text în urmă cu trei luni. A decis deja că noile prevederi impus în Legea referendumului sunt constituţionale (…) În spatele demersului preşedintelui se regăseşte intenţia de a tergiversa promulgarea unei legi constituţionale cu scopul de a sabota amplul proiect de reformă constituţională”, a mai declarat Pocora.

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai precizat că Parlamentul a pus deja în acord legea referendumului cu decizia Curţii din iunie, fiind preluată în text inclusiv amânarea cu un an a organizării unui referendum pe noile prevederi.

Citeşte şi Cătălin Ivan, PSD: CCR s-a pronunţat deja pe Legea referendumului. Băsescu se plictiseşte în weekend

„Forma trimisă la promulgare este în total acord cu Constituţia. Respingem această nouă încercare a lui Traian Băsescu de a pune presiune pe judecătorii Curţii Constituţionale, forţând schimbarea unei decizii iniţiale de constituţionalitate. Sesizarea Curţii dovedeşte din nou modul vicios în care se raportează la instituţiile statului”, a mai afirmat Pocora.

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat, sâmbătă, Curtea Constituţională, cu privire la Legea Referendumului, acuzând că actul normativ conţine prevederi care „înfrâng” principii constituţionale legate de exercitarea suveranităţii de către popor.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Condimentul care te scapă de şoarecii din grădină. Micile rozătoare nu suportă mirosul
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
11 zile libere în următoarele trei luni! Românii vor avea parte de trei minivacanțe
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Prețurile la ouă, înaintea Paștelui. România nu are concurență în UE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța