Este vorba de o mamă şi fiica ei, în vârstă de 12 ani. Cele două persoane s-au electrocutat de la pardoseală încălzită electric după ce au ieşit din piscină.
Totul s-a petrecut la un hotel din Poiana Braşov.
Atât mama cât şi fiica au fost internate la Spitalul de Pediatrie din Braşov. Ele se află pe secţia ATI şi vor fi mutate în cursul zilei de sâmbătă pe secţia de chirurgie plastică.
Sunt în afara oricărui pericol, din fericire nu au răni. Duminică vor fi externate. Oamenii legii fac cercetări pentru a se stabili exact cum s-a produs incidentul.