Păsările sau animalele care intră în această poiană mor, dar în mod ciudat cadavrele lor nu se descompun. Vegetaţia nu prea creşte în zonă, iar animalele evită să se apropie. Puţinii oameni care au avut curajul să vină aici ca să cerceteze fenomenul s-au plâns de dureri de cap, greaţă şi stări inexplicabile de anxietate, iar echipamentele de cercetare li s-au defectat brusc, notează descopera.ro
Din păcate, mulţi exploratori care au vrut să ajungă aici au dispărut în imensa taiga rusească. În total 75 de persoane, între anii 1980-1990, inclusiv trei grupuri organizate, nu s-au mai întors niciodată.
Unul din cele mai cunoscute cazuri este cel al unui grup de turişti din oraşul Nabarezhnye Chelny, care a plecat să caute Cimitirul Diavolului, dar nu a mai fost văzut niciodată.
În anul 1991 o expediţie a unor ufologi din Vladivostok a avut parţial succes. Alexander Renpel, unul dintre participanţi, spune că în drum spre pe acea pajişte au început să se întâmple lucruri nefireşti.
„Acul busolei mele s-a blocat şi indica numai nordul. Spre seară, oamenii au început să simtă furnicături în corp, aveau dureri de cap şi de dinţi. Toţi eram foarte anxioşi. Când am ajuns la pajişte, echipamentul nostru radio s-a stricat şi am decis să ne întoarcem”, povesteşte Renpel.
Alte două expediţii au fost organizate după anul 2000 de grupul de cercetare Phenomenon. Din păcate, şi ei s-au întors după ce echipamentul li s-a stricat, în apropierea pajiştei. Liderul uneia dintre expediţii, Nikita Tomin, spune că în drum spre Cimitirul Diavolului au dat peste o moară de apă părăsită, pe jumătate prăbuşită.
Analizând resturile clădirii, exploratorii au înţeles că în urmă cu 30-50 de ani cineva a încercat probabil să repare această moară.
În mod ciudat, moara fusese construită în mijlocul pădurii, iar cel mai apropiat sat era la o depărtare de 5-6 kilometri.
Ce se întâmplă în Cimitirul Diavolului?
Tomin crede că anomaliile din Cimitirul Diavolului au legătură cu prăbuşirea meteoritului de la Tunguska, în anul 1908. Regiunea de pădure care a fost distrusă atunci se află destul de aproape de traseul pe care îl urmau păstorii cu cirezile lor. Ciobanii au dat peste regiuni foarte întinse din taiga, care au fost arse de explozia care a urmat impactului.Copacii fuseseră carbonizaţi şi culcaţi la pământ pe o suprafaţă de peste 2.000 de kilometri pătraţi.
După acest eveniment, păstorii cu schimbat traseul vitelor, acesta fiind deviat cu 3 km, dar unele animale au continuat să urmeze cărările cunoscute, ajungând probabil în poiană, unde au murit. De aceea, în final, sătenii din Kostino, Chemba and Karamyshevo au decis să se mute.
În anii 1920, un expert în creşterea vitelor, pe nume Semchenko, a vrut să cerceteze poiana, despre care se spune că are o gaură chiar în centru. El a aruncat în gaură o funie cu o greutate în capăt, dar după zeci de metri aceasta nu atinsese încă fundul.
Totodată, Semchenko a observat că doar în apropierea acestei găuri erau cadavre de păsări, iar carnea lor era de culoare purpurie.
Mai există însă o teorie, potrivit căreia sub această pajişte ar arde mocnit un foc subteran alimentat de zăcămintele de cărbuni. Cel care a lansat ipoteza, în anii 1980, este Victor Zhuravlev, profesor de matematică şi fizică la Academia de Ştiinţe.
Poiana se află deasupra unui zacământ de cărbune, iar un foc subteran care ar arde aici ar consuma oxigen şi ar elibera monoxid de carbon, un gaz incolor şi inodor.Astfel se pot explica moartea animalelor şi senzaţiile de rău resimţite de oamenii care au ajuns aici.Practic, gazul are ieşi din pământ ca o coloană invizibilă, răspândindu-se doar într-o zonă limitată.
Otrăvirea cu monoxid de carbon poate explica şi culoarea roşiatică a cărnii animalelor moarte de aici. Ajuns în organism, gazul se combină cu hemoglobina din sânge, cu proteinele din muşchi şi va da ţesutului culoarea roşiatică.
De aceea, persoanele care au murit în urma inhalării de monoxid de carbon au obrajii roşii, ca şi când ar fi îmbujoraţi.În cazul unei intoxicaţii uşoare, oamenii vor suferi de dureri de cap, dureri musculare, leşin, depresie, teamă sau anxietate. În cazuri grave însă, gazul otrăvitor este fatal.
Din păcate, această teorie nu poate explica relatările privind stricarea echipamentelor sau dereglarea busolei.