Poliţist împuşcat mortal la vânătoare. Doi bărbaţi au fost reţinuţi

Doi bărbați din județul Argeș au fost reținuți abia la două luni după ce au omorât un polițist la o partidă de vânătoare. Aceștia sunt acuzați de omor și braconaj.
Iulian Tudor
13 sept. 2019, 14:33
Poliţist împuşcat mortal la vânătoare. Doi bărbaţi au fost reţinuţi

Potrivit polițiștilor din Argeş, cei doi bărbaţi din localitatea argeşeană Muşăteşti, în vârstă de 60 şi, respectiv, 35 de ani, au fost duşi la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş. La finalizarea audierilor, suspecţii au fost reţinuţi.

Unul dintre cei doi este cercetat pentru omor şi braconaj, iar al doilea – pentru braconaj şi mărturie mincinoasă.

Poliţist din Bucureşti, ÎMPUŞCAT în Argeş. A fost operat de urgenţă şi se află în STARE GRAVĂ

Procurorii din Argeș au început această anchetă pe 30 iulie, după ce un poliţist aflat în concediu s-a prezentat la spital cu plăgi împuşcate. Potrivit unui comunicat transmis atunci de IPJ Argeş, incidentul a avut loc în timpul nopţii.

„În cursul acestei nopţi, poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi de către personalul medical al Spitalului Curtea de Argeş cu privire la faptul că la secţia Urgenţe a acestei unităţi medicale a fost prezentat un bărbat de 28 de ani din Muşăteşti, cu plăgi împuşcate, posibil a proveni de la o armă de vânătoare”, se arăta în comunicat.

Din primele verificări a rezultat că incidentul s-a produs pe raza localităţii Muşăteşti, într-o zonă împădurită, mai preciza documentul emis de procurori.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor şi luării măsurilor legale ce se impun. (…) De asemenea, menţionăm faptul că poliţistul se afla în concediu de odihnă”, au precizat reprezentanţii IPJ Argeş.

Poliţistul rănit a fost transferat cu elicopterul la un spital din Bucureşti, dar a murit în data de 13 august.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Vești bune pentru toți românii care au bani în depozite bancare. Se schimbă felul în care țineți banii în bancă în 2025. Se aplică la Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum se alege corect vinul. Masa de Paște devine o capodoperă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Ce a descoperit Piedone în cozonacii din Carrefour. Șeful ANPC a făcut PUBLICE imaginile 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă triplată pentru șoferi. Se achită de la 1 Mai obligatoriu. Cine va plăti de trei ori mai mult
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Sâmbăta Mare: Ce trebuie să faci înainte de Înviere?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul