Politehnica din Bucureşti, singura universitate din Europa care a semnat un acord cu Eurocontrol

Universitatea Politehnică din Bucureşti a semnat un acord de colaborare cu Eurocontrol, una dintre cele mai importante organizaţii internationale din domeniul managementului aerian.
Romania TV
17 oct. 2017, 12:25
Politehnica din Bucureşti, singura universitate din Europa care a semnat un acord cu Eurocontrol

Acordul de colaborare vizează atât instruirea de profesioniști în domeniul traficului aerian, cât și dezvoltarea de proiecte de cercetare în sectorul transportului aerian, în cadrul centrelor de cercetări ale universității. Acordul este o soluție fără precedent în România și Uniunea Europeană, pentru îmbunătățirea calității resurselor umane în ingineria aerospațială, prin concentrarea educației pe latura practică a managementului traficului aerian.

Protocolul de colaborare a fost semnat pe 16 octombrie şi reprezintă o premieră la nivelul Uniunii Europene.

Acordul de colaborare vizează atât instruirea de profesioniști în domeniul traficului aerian cât și dezvoltarea de proiecte de cercetare în sectorul transportului aerian, în cadrul centrelor de cercetări ale universității. Acordul este o soluție fără precedent în România și Uniunea Europeană, pentru îmbunătățirea calității resurselor umane în ingineria aerospațială, prin concentrarea educației pe latura practică a managementului traficului aerian.

„Este pentru prima oară când o universitate europeană se implică la acest nivel în îmbunătățiea transportului aerian. Prin acord, universitatea contribuie – cu resurse umane înalt specializate și proiecte de cercetare – la siguranța și eficiența aviației civile la nivelul Uniunii Europene. Beneficiile sunt multiple. Concret, studenții vor putea participa în cadrul Programului de Instruire Practică al Agenției EUROCONTROL, vor avea acces direct la instrumentele EUROCONTROL, vom putea coordona proiecte de diploma în cotutelă, iar studenții vor avea oportunitatea de a efectua vizite de studiu în centrele EUROCONTROL, programe de practică și internship. Pentru a ne putea sincroniza mai bine cu acest domeniu de nișă vom implica în mod direct experți EUROCONTROL în elaborarea curriculei din cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială, șansele de angajare a studenților UPB fiind mult mai mari. Este o abordare fără precedent la nivelul țării noastre”, a declarat Mihnea Costoiu, organizatorul întrunirii.

Rectorul a declarat și că EUROCONTROL și UPB au în plan proiecte de cercetare prin care vizează livrarea de soluții concrete pentru îmbunătățirea managementului traficului aerian. Pe lângă cele declarate, acordul vizează și identificarea de oportunități de finanțare pentru dezvoltarea de proiecte comune între Universitatea POLITEHNICA din București și EUROCONTROL.

Acordul semnat vine în contextul intrării Universității Politehnica din București în cel de-al 200-lea an de existență, în care universitatea a programat o întreagă serie de evenimente și proiecte care vizează extinderea rolului universității ca actor important în dezvoltarea industriei și formarea resursei umane înalt specializate.

Organizația este prezentă în 43 de state ale spațiului european și reprezintă aproape 2000 de specialiști care activează în acest domeniu. Universitatea Politehnica din București este prima universitate din Europa care semnează un protocol de colaborare cu Eurocontrol. Acest acord este rezultatul activității U.P.B. și a rectorului din ultimii ani.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Viteza care te lasă fără permis în 2025. Sancțiune dură pentru șoferii care depășesc această limită
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Show total la Românii au talent. Numărul care va emoționa până la lacrimi
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Cine e bărbatul care l-a împușcat accidental pe jandarmul Răzvan Arnăut. Tocmai EL a comis o asemenea greșeală!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Trump l-a sunat pe Putin. Promisiunea de care depinde totul de-acum înainte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante