Poliţia a percheziţionat redacţia unui site de ştiri de opoziţie

Poliţia turcă a percheziţionat joi redacţia unui site de ştiri de opoziţie, a anunţat grupul de presă, conform dpa. Ştirea vine în contextul apariţiei unor informaţii privind arestarea unor susţinători ai unui candidat la prezidenţiale de opoziţie.
Filip Stan
28 iun. 2018, 11:40
Poliţia a percheziţionat redacţia unui site de ştiri de opoziţie

Portalul Sendika.org a precizat că niciun jurnalist nu era prezent în redacţie la momentului raidului. Site-ul a mai menţionat că acţiunea ar face parte dintr-o anchetă judiciară împotriva editorului său, Ali Ergin Demirhan.

Demirhan a fost reţinut pentru scurt timp în aprilie anul trecut sub acuzaţia că nu a recunoscut rezultatul unui referendum privind trecerea la un sistem prezidenţial executiv. El a fost apoi reţinut, separat, în luna mai a acestui an pentru un articol intitulat ‘Putem opri dictatura’, însă ulterior a fost eliberat, conform cotidianului laic Cumhuriyet, crie Agerpres.

Marea majoritatea a instituţiile media principale din Turcia sunt considerate a fi apropiate de preşedintele conservator, Recep Tayyip Erdogan. Jurnaliştii critici aleg să lucreze deseori pentru platforme online. Totuşi, multe astfel de site-uri sunt blocate în Turcia, potrivit Agerpres.

În acelaşi timp, cinci persoane au fost oficial arestate miercuri în provincia Izmir pentru că „au insultat un oficial”, a relatat agenţia de presă Anadolu. Numărul persoanelor reţinute sub o astfel de acuzaţie a ajuns astfel în total la 12.

Şapte persoane au fost arestate anterior după ce l-ar fi „înjurat pe Erdogan” în urma unui marş la 21 iunie al lui Muharrem Ince, candidatul la preşedinţie al principalului partid de opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP).

Erdogan a fost reales duminică, însă formaţiunea sa, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), nu a obţinut majoritatea absolută în parlament. Recep Tayyip Erdogan poate însă conduce în alianţa cu Partidul Mişcarea Naţionalistă (MHP).

Mai multe instituţii media au fost închise şi zeci de jurnalişti au fost trimişi la închisoare după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft, de sâmbătă, 26 aprilie 2025, produsele de care toți românii au nevoie. Sunt cu preț redus, ofertele sunt limitate
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Miză uriașă la nivel de autostrăzi. Se cere finalizarea urgentă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Donald Trump îngroapă Ucraina. Decizie istorică la final de război: Le revine rușilor!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Răsturnare de situație! Ucraina cedează în fața Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte