Poliţia italiană a anunţat arestarea, la Palermo, a zeci de membri ai Cosa Nostra, mafia siciliană, având legături cu clanul Gambino din New York.
‘Ancheta, intitulată ”Noua conexiune’, a dezvăluit legătura puternică stabilită între Cosa Nostra din Palermo şi crima organizată din SUA, cu referire în special la puternicul clan infracţional Gambino din New York’, afirmă un comunicat al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), potrivit Agerpres.
Potrivit agenţiei ANSA, au fost arestate 19 persoane, printre care şi primarul unui orăşel de lângă Palermo.
Poliţia a precizat că ancheta a avut în centru clanul mafiot Inzerillo, care a părăsit Sicilia în anii 1980 după ce a pierdut un război intern cu fostul şef al Cosa Nostra, Toto Riina.
Clanul Inzerillo a fugit în SUA, dar a revenit la începutul anilor 2000 şi şi-a reluat activităţile infracţionale după ce a căzut la pace cu foştii rivali, precizează poliţia, potrivit Agerpres.
În cadrul operaţiunii de miercuri au fost confiscate bunuri în valoare de 3 milioane de euro.