Poliţiştii locali au la dispoziţie 350 de litri de combustibil pe lună, pentru fiecare maşină, adică 6 plinuri lunar. În schimb poliţiştii de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi, care străbat întreg judeţul au dreptul doar la 100 de litri lunar.
„Poliţia locală printre altele are atributul de a asigura prin supraveghere spune legea, nu prin pază tot ce înseamnă domeniul public, începând de la parcuri, zone comerciale şi tot ce înseamnă municiupiu, pentru aceasta se patrulează cu autovehiculul, acestea sunt consumurile”, a declarat Gheorghe Sfinţescu, director adjunct Poliţia Locală Drobeta-Turnu Severin.
Oamenii spun însă că maşinile de poliţie nu vin la timp la intervenţii.
„Eu dacă chem o maşină de poliţie nu-mi vine atunci când trebuie. Mi s-a întâmplat, am chemat şi n-a venit la timp. Un băiat agresa o fată pe stradă, am dat telefon la 112, după ce că mi-au pus nu ştiu câte întrebări, au venit când a plecat tipul respectiv”, a spus un bărbat.
Cel mai privilegiat este directorul instituţiei, Nicolae Micşoniu. Primăria i-a pus la dispoziţie un autoturism de teren şi 500 de litri de benzină lunar. Subalternului său i-a fost destul de greu să justifice necesitatea bolidului. De asemenea, şi reprezentanţii primăriei au refuzat să explice de ce sunt necesari 500 de litri de carburant pentru maşina de teren.