Peste 12.000 de şoferi, prinşi de radar în minivacanţa de Rusalii. Au fost aplicate 37.180 de sancţiuni contravenţionale

Poliţiştii au desfăşurat activităţi suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel încât cetățenii să petreacă în liniște minivacanța de 1 Iunie și Rusalii.
Iulian Tudor
05 iun. 2017, 12:00
Peste 12.000 de şoferi, prinşi de radar în minivacanţa de Rusalii. Au fost aplicate 37.180 de sancţiuni contravenţionale

Poliția Română este permanent la datorie, pentru protejarea vieţii, integrităţii corporale şi a patrimoniului cetățenilor, precum şi pentru un trafic rutier în siguranță, informează politiaromana.ro.

În minivacanța de 1 Iunie și Rusalii, 8.900 de polițiști au fost de serviciu, suplimentar față de efectivul curent, pentru siguranța cetățenilor.

Citeşte şi Elena Udrea petrece minivacanţa de Rusalii alături de iubit şi bunicii acestuia FOTO

Astfel, în perioada 1 – 4 iunie a.c., poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat peste 1.645 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a 2.824 de infracţiuni.

Dintre acestea, 588 de fapte penale au fost constatate în flagrant delict.

În urma activităților de investigații desfășurate, au fost depistate 46 de persoane urmărite în temeiul legii.

De asemenea, au fost aplicate 37.180 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 13.470.000 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 800.000 de lei.

Citeşte şi Bilanţul Poliţiei Române: 140 de percheziţii la grupări de criminalitate organizată. Au fost confiscate droguri, arme şi muniţii

Din totalul amenzilor contravenţionale, 5.511 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 29.245 au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (209 pentru consum de alcool la volan şi 12.593 pentru conducere cu viteză excesivă).

Totodată, au fost retrase 639 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 1.899 de permise de conducere, dintre care 269 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 629 pentru viteză excesivă.

De asemenea, poliţiştii au intervenit la 12.154 de solicitări au venite din partea cetățenilor, majoritatea prin intermediul serviciului 112.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Calea ferată care va lega 17 orașe importante. Este ideală pentru turiști
Capital.ro
Elena Udrea a fost trădată. Era în pericol. Plicul pe care l-a primit fostul ministru
Playtech.ro
România renunţă la cash. Românii nu mai pot plăti numerar, au nevoie de card pentru aceste tranzactii
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Ce mesaj transmite Regele Charles cu ocazia Zilei Commonwealth-ului, după ce Trump a amenințat Canada
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Comoara din Marea Neagră, împărțită de România cu Ungaria. Acordul a fost semnat
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Andra Măruță risca să ia o amendă de 125.000 de euro la Bruxelles, la concert. Care este motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Surpriză majoră! Cine îi ia locul lui Călin Georgescu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari