Poliţia Română: Aproape 200 de persoane au fost puse sub supraveghere judiciară în ultimele zile

Poliţia Română a luat, în ultima săptămână, măsuri pentru supravegherea judiciară a 191 de persoane, faţă de care instanţele de judecată au dispus măsuri preventive neprivative de libertate, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) redat de Agerpres. Dintre acestea, 10 persoane sunt arestate la domiciliu, potrivit noului Cod de procedură penală.
Romania TV
13 apr. 2014, 14:13
Poliţia Română: Aproape 200 de persoane au fost puse sub supraveghere judiciară în ultimele zile

‘În săptămâna 4-11 aprilie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 191 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse’, se arată în comunicat.
 
Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 10 persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 178 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar şi faţă de alte 3 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauţiune.

‘Poliţia verifică, periodic, modul în care aceştia îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. Aproximativ 500 de poliţişti îşi desfăşoară, la nivel naţional, activitatea în cadrul structurilor de supraveghere judiciară’, se arată în comunicat.

În ultima săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate 9 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial cu alte măsuri, respectiv măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită în patru cazuri cu cea a arestării preventive, în alte trei cazuri a fost înlocuită cu măsura condamnării cu executare, într-un caz cu cea a condamnării cu suspendare şi în alt caz, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi procesual penale au fost operaţionalizate Birourile de Supraveghere Judiciară de la nivelul IGPR, DGPMB şi IPJ-uri, precum şi compartimente de supraveghere judiciară la nivelul poliţiilor municipale, altele decât cele reşedinţă de judeţ.

De asemenea, din dispoziţia Şefului Poliţiei Române, a fost elaborată o metodologie privind supravegherea persoanelor faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, pentru aplicarea, la nivel naţional, în mod unitar, a prevederilor legale şi a fost dezvoltată o aplicaţie informatică pentru evidenţa acestora.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Dana Roba și iubitul s-au despărțit din nou? Mesajul cu subînțeles postat de make-up artist: „Aproape că nu mai însemni nimic pentru nimeni”
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Filmul de pe Netflix care a spart topurile și în România. Povestea e reală 100%, ai momente când abia respiri de emoție, iar actorii au roluri fenomenale în el
Capital.ro
Se schimbă banii în România. Trecem de la Leu la bancnotele Euro. Germanii au anunțat acum
Playtech.ro
Boboteaza 2025: Când se pune busuiocul sub pernă și ce semnificații are acest obicei
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Un șofer a urcat cu un BMW pe pârtie, la Borșa. Reacția internauților: „Întrebarea e ce caută oamenii cu schiurile pe pârtia de BMW?"
wowbiz.ro
Carmen Harra, previziuni șocante pentru 2025: „Apar extratereștri, tot felul de obiecte în aer”. Ce a mai prezis clarvăzătoarea | EXCLUSIV
Spynews
Daiana și Dani de la Mireasa, sezonul 7, imagini înduioșătoare alături de fiul lor. Au petrecut prima dată sărbătorile în noua formulă / FOTO
Spynews
Ce este cafeaua suedeză! Activează creierul și te scapă de oboseală
Evz.ro
Primele facturi pentru încălzire, uriașe. Cât au de plătit bucureștenii
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
Vești proaste pentru proprietarii de apartamente, case și terenuri în 2025! Cu cât va crește impozitul și ce presupune sistemul e-Proprietatea
Cancan.ro
Amanta (devenită, între timp, titulara) ICH este gravidă?! 😲 Tatăl ar fi pufosul Goe, fiul unui multimilionar imobiliar
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Bucurie totală pentru Călin Georgescu. Anunțul fulger de la avocați: E unanim recunoscut!
StirileBZI
Românii care locuiesc la bloc trebuie să facă asta, dacă au calorifere
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au ieșit la iveală abia acum
substantial.ro
Autoritățile americane avertizează asupra riscului atacurilor de tip imitație cu vehicule
MediaFlux
Anunț CRUCIAL despre PENSII și SALARII. Ministrul Finanțelor a spus ADEVĂRUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai bună destinație de călătorie pentru familie. Este o țară chiar din apropierea Rusiei