Potrivit unui comunicat de presă, doi poliţişti români împreună cu poliţişti spanioli, specialişti din cadrul Inspecţiei muncii şi securităţii sociale din Spania, dar şi ataşatul Ministerului Afacerilor Interne al României la Madrid şi de cel al Ambasadei Spaniei la Bucureşti au desfăşurat o operaţiune comună de prevenire a traficului de fiinţe umane şi exploatarea forţei de muncă în domeniul agricol, în provincia Huelva din sud-vestul Spaniei.
Astfel, au fost făcute acţiuni şi controale în locurile şi mediile unde existau suspiciuni de comitere a infracţiunilor de trafic de fiinţe umane prin exploatarea forţei de muncă.
MAI anunţă că în această operaţiune au avut loc 13 controale la ferme agricole, iar 800 de muncitori au fost informaţi cu privire la drepturile sociale şi profesionale pe care le au.
De asemenea, în cadrul aceleiaşi operaţiuni, Poliţia Română şi Garda Civilă spaniolă au desfăşurat acţiuni şi controale în baruri şi cluburi, cu scopul de a preveni traficul de persoane, cercetările fiind continuate de autorităţile spaniole.
În urma acestor controale, au fost întocmite nouă dosare penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de legislaţia muncii, securităţii sociale, migraţiei, precum şi de legea privind protecţia datelor cu caracter personal.