Politica de Vecinătate a UE, de la VIS la COŞMAR. Criza imigranţilor afectează relaţiile între vecini

Spre deosebire de succesul eforturilor de extindere spre Est care au transformat foste țări comuniste în democrații de piață prospere, Politica Europeană de Vecinătate, lansată în 2003, a fost un eșec spectaculos.

A oferit bani, asistență tehnică și acces la piețe, dar nu și statutul de membru, unui număr de 16 țări de la Est și Sud în schimbul adoptării de norme democratice, administrative și economice ale Uniunii Europene. „Așa cum vedem acum situația, este dificil de evitat concluzia că suntem înconjurați nu de ‘un cerc de prieteni’, ci de ‘un cerc de foc'”, a declarat la începutul acestui an fostul premier suedez Carl Bildt.

Citeşte şi Laurent Fabius: Criza refugiaţilor pune în discuţie raţiunea de a fi a Europei

Eșecul în a stabiliza sau democratiza statele din vecinătatea UE a fost parțial rezultatul unor forțe pe care Bruxellesul nu le putea controla: resentimentul Rusiei în legătură cu prăbușirea Uniunii Sovietice, precum și disputele politice și sectariene din Orientul Mijlociu.

Alte articole

Se interzic centralele de apartament și aparatele de aer condiționat în România. Decizia a fost luată de Uniunea Europeană

VIDEO Călin Georgescu cheamă Uniunea Europeană să verifice alegerile anulate din România: „UE mai preţuieşte demnitatea umana? Asta este întrebarea. Atunci, să ia atitudine!”

Conflicte îngheţate

Cinci din cele șase țări incluse în Parteneriatul Estic — Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia și Azerbaidjan — sunt slăbite de ‘conflicte înghețate’ nerezolvate, în care Moscova are un cuvânt de spus. Cea de-a șasea, Belarusul, este un regim autoritar, care a fost supus sancțiunilor UE și care a respins oferta privind un acord de liber schimb. Oficiali ai UE recunosc acum că acest cadru menit a angaja și transforma vecinii blocului comunitar era sortit eșecului încă de la început, din cauza unui amestec de aroganță și naivitate, mai notează Reuters.

„Ideea era de a avea un cerc de prieteni care să fie împreună cu noi, dar care să nu devină membri ai UE. A fost o atitudine de superioritate, Uniunea Europeană spunând tuturor ce să facă deoarece credeam că vor să fie ca noi”, a explicat Christian Danielsson, șeful Departamentului pentru politica de vecinătate și extindere al Comisiei Europene.

Citeşte şi CRIZA IMIGRANŢILOR. Robert Fico: Uniunea Europeană NU mai este un LOC SIGUR. Islamiştii sunt printre refugiaţi

Abordarea UE presupunea prea puține recompense și prea multe condiții, implicând monitorizări considerate intruziuni și față de care liderii autoritari și oligarhii locali de la Minsk, Baku, Cairo sau Alger au opus rezistență, văzându-le ca o amenințare la adresa intereselor lor.

Politica UE stabilea același tip de relație cu state cu niveluri extrem de diverse ale dezvoltării economice și guvernanței, majoritatea fiind slab pregătite pentru a aplica seriile de legi ale UE privind piața, mediul, sănătatea sau siguranța. De asemenea, abordarea UE presupunea că grupurile de țări din nordul Africii sau din Caucazul de Sud vor coopera și vor face comerț între ele, deși, în realitate, ele nu doreau aproape deloc să lucreze împreună.

Proces de regândire

Acum, politica de vecinătate a UE trece printr-un proces fundamental de regândire, iar noua abordare, mai modestă, flexibilă și diferențiată, ar urma să fie prezentată la 17 noiembrie. Rămâne însă de văzut dacă va fi și mai eficientă. Ian Bond, fost ambasador britanic și în prezent membru al Centrului pentru Reformă Europeană, descrie Politica de Vecinătate a UE de până acum drept „o învălmășeală de inconsistență și iluzii deșarte”.

Ultima evaluare, din 2010-2011, cerea o concentrare pe promovarea „unei democrații profunde și sustenabile”, a subliniat el. Totuși, de atunci, două țări — Libia și Siria — au căzut aproape în anarhie, o alta — Egiptul — a avut o lovitură de stat militară, iar represiunea împotriva societății civile și a mass-media s-a înrăutățit în alte câteva din aceste țări, printre care și Azerbaidjanul, a spus Bond.

Aflate printre cele câteva povești de succes relative, Tunisia, Ucraina și Georgia rămân totuși vulnerabile la amenințări interne și externe, în timp ce relațiile economice privilegiate cu Israelul nu au transformat această țară într-una mai receptivă la eforturile UE de a promova o soluție cu două state în negocierile de pace cu palestinienii.

Citeşte şi OECD avertizează: Criza refugiaţilor în Europa este FĂRĂ PRECEDENT şi riscă să DUREZE

Oficiali UE vorbesc acum despre nevoia de o nouă politică realistă, care să pună căutarea intereselor comune înaintea atitudinii moralizatoare privind drepturile omului și democrația. Însă Parlamentul European și state membre precum Germania și cele nordice vor fi reticente în a fi mai puțin insistente cu promovarea unor astfel de valori.

Bild, de exemplu, a susținut că „preocuparea noastră pentru stabilitatea prezentului nu trebuie să blocheze îndemnul nostru de respectare a drepturilor omului, care pe termen lung este o precondiție esențială pentru stabilitatea pe care o căutăm”.

Acord de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv

Unii experți spun că oferta UE privind așa-numitul ‘Acord de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv’ (DCFTA) a fost nerealistă și destabilizează economiile țărilor din vecinătate, deoarece le cere acestora să-și deschidă piețele pentru competiția din UE înainte să aibă prea multe de vândut blocului comunitar.

Totuși, oficiali ai UE afirmă că Ucraina și Georgia, care au semnat astfel de acorduri cu Bruxellesul, sfidând opoziția Rusiei, ar trebui să meargă înainte cu ele pentru a-și consolida dezvoltarea economică.

Michael Leigh, consilier în cadrul think-tank-ului German Marshall Fund și fost șef al Departamentului de extindere al Comisiei Europene, a spus că Bruxellesul a răspuns la revoltele din timpul Primăverii Arabe din 2011 cu un proces DCFTA ‘supraîncărcat, lung, împovărător, solicitant’, în loc de a oferi un acces rapid, dar limitat, la piața comunitară.

Citeşte şi CRIZA IMIGRANŢILOR. Uniunea Europeană DĂRÂMĂ ZIDURILE, nu le construieşte

Ar fi fost mai bine ca în cazul unor țări precum Maroc și Tunisia să fie eliminate imediat restricțiile asupra unor produse agricole precum portocalele și roșiile, dar interesele fermierilor din țări comunitare ca Franța, Spania și Italia s-au interpus, a precizat el.

Realitatea este că nevoia urgentă a UE de a controla și gestiona afluxul de sute de mii de refugiați din Orientul Mijlociu, Asia și Africa va eclipsa toate celelalte priorități în privința Politicii de Vecinătate. Asta înseamnă că Bruxellesul va redirecționa banii prevăzuți pentru dezvoltare economică și reformă administrativă către finanțarea facilităților menite a-i ține pe refugiați pe loc și a descuraja plecarea lor în masă spre Europa.

Cercul de prieteni va trebui să aștepte vremuri mai bune. Pentru moment, ceea ce vrea Uniunea Europeană este o apărare în fața acestor valuri, încheie Reuters.