Ministrul Dezvoltării, vicepremierul Sevil Shhaideh, a declarat, sâmbătă, că nu știe dacă ordonanţa de urgenţă privind modificarea codurilor penale va…
Fostul președinte Emil Constantinescu consideră că demonstrațiile de protest din aceste zile sunt justificate și solicită majorității parlamentare PSD -…
Președintele Klaus Iohannis a participat vineri, în Malta, la reuniunea informală a Consiliului European. Pe seară, după întâlnirile programate, şeful…
Președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, a apreciat că șeful statului are o responsabilitate majoră, fiind singurul care poate calma…
Europarlamentarul PSD Sorin Moisă a anunţat, vineri, că susţine cererea protestatarilor de retragere a OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale,…
Florin Iordache, ministrul Justiției, a declarat vineri că va respecta decizia Curții Constituționale în legătură cu sesizările pe ordonanța de modificare…
Vicepreședintele PNL Cezar Preda propune ca miercurea viitoare Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar…
Ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell, s-a întâlnit cu procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi.
Deputatul PNL Gabriel Andronache a solicitat, vineri, suplimentarea ordinii de zi a Comisiilor juridice reunite cu scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis…