Politica

Crin Antonescu, OPERAT în mare secret
30 mart. 2014, 11:39

Crin Antonescu, OPERAT în mare secret

Fostul șef al Senatului și președinte al PNL, Crin Antonescu, a suferit o intervenție chirurgicală în mare secret. Deși problema…
Macovei: Să câştigăm alegerile pentru ca dreapta să se facă în jurul PDL
30 mart. 2014, 11:08

Macovei: Să câştigăm alegerile pentru ca dreapta să se facă în jurul PDL

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat duminică, la Sala Palatului, cu ocazia lansării candidaţilor democrat-liberali la europarlamentare, că aceştia ar trebui…
Deputaţii dezbat luni moţiunea simplă pe Sănătate iniţiată de PNL
30 mart. 2014, 10:31

Deputaţii dezbat luni moţiunea simplă pe Sănătate iniţiată de PNL

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă 'Guvernul Ponta 3 ameninţă viaţa pacienţilor: amână lista de medicamente compensate', în care…
Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe pentru familia militarului mort în Afganistan
30 mart. 2014, 10:27

Băsescu a transmis un mesaj de condoleanţe pentru familia militarului mort în Afganistan

Președintele Traian Băsescu a transmis duminică un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a plutonierului-major Claudiu-Constantin Ștefan Vulpoiu, căzut…
Băsescu îi cere sprijin preşedintelui PPE ca la 27 mai să se semneze Acordul de asociere UE - Rep. Moldova
30 mart. 2014, 10:22

Băsescu îi cere sprijin preşedintelui PPE ca la 27 mai să se semneze Acordul de asociere UE – Rep. Moldova

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit duminică la Palatul Cotroceni pe preşedintele Partidului Popular European (PPE) şi preşedintele grupului parlamentar al…
ALEGERI EUROPARLAMENTARE: PDL şi-a lansat candidaţii la Sala Palatului în prezenţa a peste 5.500 de invitaţi
30 mart. 2014, 10:18

ALEGERI EUROPARLAMENTARE: PDL şi-a lansat candidaţii la Sala Palatului în prezenţa a peste 5.500 de invitaţi

Democrat-liberalii şi-au prezentat, duminică, la Sala Palatului, candidaţii la alegerile europarlamentare din 25 mai, sloganul campaniei fiind "Europa în fiecare…
Elena Udrea, atac discret la MRU: nu îmi doresc un preşedinte de caviar
29 mart. 2014, 19:14

Elena Udrea, atac discret la MRU: nu îmi doresc un preşedinte de caviar

Elena Udrea spune că PMP trebuie să dea preşedintele României pentru ca această funcţie să nu fie luată de către…
Băsescu, nemulţumit că prea mulţi români aleg calculatorul în locul SAPEI
29 mart. 2014, 16:21

Băsescu, nemulţumit că prea mulţi români aleg calculatorul în locul SAPEI

Traian Băsescu a premiat sâmbătă, la Braşov, mai mulţi specialişti IT şi a declarat că România trebuie să-și valorifice averea…
Elena Udrea: La Constanţa s-a creat o gaşcă a lui Constantinescu şi Mazăre
29 mart. 2014, 15:53

Elena Udrea: La Constanţa s-a creat o gaşcă a lui Constantinescu şi Mazăre

Deputatul PMP Elena Udrea denunţă "gaşca" formată în jurul preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, şi al primarului Radu Mazăre, cu…
Kelemen Hunor (UDMR): Dacă maghiarii nu ne susţin, locurile noastre vor fi luate de europarlamentarii români
29 mart. 2014, 15:47

Kelemen Hunor (UDMR): Dacă maghiarii nu ne susţin, locurile noastre vor fi luate de europarlamentarii români

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la Odorheiul Secuiesc, cu prilejul lansării candidaţilor pentru alegerile europarlamentare din 25 mai,…
Liberalii invită PDL să fuzioneze după alegerile europarlamentare
29 mart. 2014, 15:31

Liberalii invită PDL să fuzioneze după alegerile europarlamentare

Senatorul liberal Teodor Atanasiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că speră ca după europarlamentare democrat-liberalii să înţeleagă că…
Teodorovici: La 10 ani de la aderarea la NATO, angajamentele României trebuie să reprezinte o mândrie
29 mart. 2014, 15:27

Teodorovici: La 10 ani de la aderarea la NATO, angajamentele României trebuie să reprezinte o mândrie

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, afirmă că angajamentele asumate de România în vederea menţinerii păcii şi democraţiei trebuie să reprezinte…
Prima reacţie a preşedintelui Băsescu după ce a refuzat să-l graţieze pe Gigi Becali
29 mart. 2014, 14:39

Prima reacţie a preşedintelui Băsescu după ce a refuzat să-l graţieze pe Gigi Becali

Graţierea lui Gigi Becali e subiect închis pentru Traian Băsescu. În prima ieşire publică după respingerea cererii latifundiarului, preşedintele nu…
Băsescu: România e capabilă să-şi valorifice resursa de inteligenţă în IT, să devină campion al modernizării
29 mart. 2014, 14:00

Băsescu: România e capabilă să-şi valorifice resursa de inteligenţă în IT, să devină campion al modernizării

România este capabilă să-şi valorifice resursa de inteligenţă pe care o are în domeniul IT şi să devină un campion…
Vadim Tudor poate candida la europarlamentare din partea PRM. Contestaţia lui Funar, respinsă de instanţă
29 mart. 2014, 13:11

Vadim Tudor poate candida la europarlamentare din partea PRM. Contestaţia lui Funar, respinsă de instanţă

Tribunalul Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, contestaţia lui Gheorghe Funar împotriva listei depuse la Biroul Electoral Central (BEC) în numele…
Ivan: Dorinţa liberalilor de a fuziona cu PDL trădează planul lui Antonescu
29 mart. 2014, 12:33

Ivan: Dorinţa liberalilor de a fuziona cu PDL trădează planul lui Antonescu

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Cătălin Ivan, susţine că ''este de-a dreptul uimitor că PNL a abandonat atât…
Alianţă între romi şi partidul lui Traian Băsescu: Ce schimburi se vor face
29 mart. 2014, 10:21

Alianţă între romi şi partidul lui Traian Băsescu: Ce schimburi se vor face

Dezvăluiri de ultimă oră despre alianţa dintre ţigani şi partidul lui Băsescu: Elena Udrea negociază personal sute de mii de…
Biroul Politic Municipal al PNL Râmnicu Vâlcea a demisionat
29 mart. 2014, 10:10

Biroul Politic Municipal al PNL Râmnicu Vâlcea a demisionat

Biroul Politic Municipal al organizaţiei PNL Râmnicu Vâlcea şi-a înaintat vineri seară demisia de onoare, asumându-şi astfel condamnarea fostului primar…
Ludovic Orban: Nu cred că Vasile Blaga este de acord cu colaborarea de la Vâlcea a PDL cu PSD
29 mart. 2014, 09:54

Ludovic Orban: Nu cred că Vasile Blaga este de acord cu colaborarea de la Vâlcea a PDL cu PSD

Deputatul liberal Ludovic Orban crede că Vasile Blaga, preşedintele democrat-liberalilor, nu este de acord cu colaborarea organizaţiei judeţene a PDL…
Antonescu: Prin aderarea noastră la NATO, Alianţa a câştigat un prieten şi un partener geostrategic puternic
29 mart. 2014, 09:52

Antonescu: Prin aderarea noastră la NATO, Alianţa a câştigat un prieten şi un partener geostrategic puternic

Alianţa Nord-Atlantică a câştigat, prin aderarea ţării noastre, un prieten şi un partener geostrategic puternic, iar România s-a întors demn…
Guvern: Consilieri şi rude ale unor demnitari, angajaţi ILEGAL la ROMATSA
29 mart. 2014, 09:49

Guvern: Consilieri şi rude ale unor demnitari, angajaţi ILEGAL la ROMATSA

Colaboratori, consilieri sau rude ale unor demnitari au fost angajaţi ilegal în cadrul Regiei Autonome „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic…
Ponta: Aderarea României la NATO înseamnă atingerea unui nou nivel de stabilitate şi securitate
29 mart. 2014, 08:52

Ponta: Aderarea României la NATO înseamnă atingerea unui nou nivel de stabilitate şi securitate

Ziua în care România a aderat la NATO a devenit un moment de referinţă în istoria naţională, însemnând atingerea unui…
Victor Ponta îl ironizează pe Băsescu pe Facebook.
28 mart. 2014, 20:46

Victor Ponta îl ironizează pe Băsescu pe Facebook. „Sper să nu o certe şi pe Angela Merkel”

Victor Ponta l-a luat peste picior pe preşedintele Traian Băsescu, vineri seară, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
Tăriceanu, mesaj DUR pentru Antonescu: Aţi transformat revoluţia bunului simţ în dictatura bunului plac
28 mart. 2014, 19:39

Tăriceanu, mesaj DUR pentru Antonescu: Aţi transformat revoluţia bunului simţ în dictatura bunului plac

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu afirmă în scrisoarea adresată preşedintelui liberalilor, Crin Antonescu, că "rămâne cu sufletul în PNL", arătând că…
Stolojan: Este COMPLICAT ca Antonescu să fie candidatul unic al dreptei la prezidenţiale
28 mart. 2014, 17:06

Stolojan: Este COMPLICAT ca Antonescu să fie candidatul unic al dreptei la prezidenţiale

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Liderul europarlamentarilor PDL, Theodor Stolojan, consideră că posibilitatea ca liderul PNL, Crin Antonescu, să fie candidatul partidelor…
PNL şi Crin Antonescu se PRĂBUŞESC în sondaje. Ponta rămâne favoritul românilor pentru Cotroceni
28 mart. 2014, 16:09

PNL şi Crin Antonescu se PRĂBUŞESC în sondaje. Ponta rămâne favoritul românilor pentru Cotroceni

PNL scade tot mai mult în sondaje şi a ajuns să aibă un scor dezastruos înainte de alegerile europarlamentare, iar…
REMUS CERNEA ratează ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014
28 mart. 2014, 15:45

REMUS CERNEA ratează ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014

Biroul Electoral Central a respins candidatura lui Remus Cernea la alegerile europarlamentare.
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Mircea Geoană: PSD va avea propriul candidat, nu pe Tăriceanu
28 mart. 2014, 15:35

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Mircea Geoană: PSD va avea propriul candidat, nu pe Tăriceanu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Senatorul (PSD) Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Botoşani, că partidul pe care îl reprezintă va avea…
Borbely Laszlo: UDMR nu va renunţa la obiectivele privind revizuirea Constituţiei
28 mart. 2014, 14:15

Borbely Laszlo: UDMR nu va renunţa la obiectivele privind revizuirea Constituţiei

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că Uniunea nu…
Cezar Preda: PMP se foloseşte de ideea unificării dreptei pentru canibalizarea nesimţită a PDL
28 mart. 2014, 13:55

Cezar Preda: PMP se foloseşte de ideea unificării dreptei pentru canibalizarea nesimţită a PDL

Deputatul democrat-liberal Cezar Preda a declarat vineri, la Buzău, că "PMP şi alţi câţiva oameni politici" se folosesc de ideea…
Theodor Stolojan răspunde ATACURILOR Elenei Băsescu
28 mart. 2014, 13:22

Theodor Stolojan răspunde ATACURILOR Elenei Băsescu

Liderul europarlamentarilor PDL, Theodor Stolojan, a afirmat vineri în legătură cu comentariile la adresa sa după demisia Elenei Băsescu din…
Corina Creţu: Afilierea la PPE este ultimul scut al lui Traian Băsescu
28 mart. 2014, 13:16

Corina Creţu: Afilierea la PPE este ultimul scut al lui Traian Băsescu

Europarlamentarul Corina Creţu, vicepreşedinte al PSD, a declarat vineri, la Braşov, că unul dintre principalele mesaje pe care cetăţenii României…
40 de ani de când Nicolae Ceauşescu a devenit preşedinte. Cum a preluat puterea în România
28 mart. 2014, 12:00

40 de ani de când Nicolae Ceauşescu a devenit preşedinte. Cum a preluat puterea în România

În urmă cu 40 de ani, istoria României lua o turnură mai puţin aşteptată iar personajul principal era nimeni altul…
Traian Băsescu a decorat patru militari participanţi la operaţiunile din Afganistan
28 mart. 2014, 11:19

Traian Băsescu a decorat patru militari participanţi la operaţiunile din Afganistan

Preşedintele Traian Băsescu a semnat vineri decretul de decorare a mai multor militari, informează Administraţia Prezidenţială.
Traian Băsescu: Când eşti infractor nu poţi cere avocatului să te facă Albă ca Zăpada
28 mart. 2014, 09:34

Traian Băsescu: Când eşti infractor nu poţi cere avocatului să te facă Albă ca Zăpada

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, la Congresul Avocaţilor, că relaţia dintre avocat şi clientul său i se pare cea mai…
Traian Băsescu şi-ar dori sistem judiciar ca la americani, cu JURAŢI: E un sistem infinit mai participativ
28 mart. 2014, 08:12

Traian Băsescu şi-ar dori sistem judiciar ca la americani, cu JURAŢI: E un sistem infinit mai participativ

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că noile Coduri din justiţie ar putea fi un prim pas către introducerea unui sistem…
Traian Băsescu: Campaniile în mass-media pentru GRAŢIERI arată LIPSA DE CULTURĂ faţă de actul de justiţie
28 mart. 2014, 07:52

Traian Băsescu: Campaniile în mass-media pentru GRAŢIERI arată LIPSA DE CULTURĂ faţă de actul de justiţie

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, la Congresul Avocaţilor, despre campaniile din mass-media privind graţierea lui Gigi Becali sau Gică Popescu…
Băsescu: Încă există instituţii care îşi permit să nu pună în aplicare hotărârile judecătoreşti
28 mart. 2014, 07:52

Băsescu: Încă există instituţii care îşi permit să nu pună în aplicare hotărârile judecătoreşti

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că încă există instituţii care îşi permit să nu pună în aplicare hotărârile judecătoreşti,…
Blaga: PDL este la 18% în preferinţele electoratului în acest moment. Vrea opt locuri de europarlamentar
27 mart. 2014, 19:43

Blaga: PDL este la 18% în preferinţele electoratului în acest moment. Vrea opt locuri de europarlamentar

PDL se situează la 18% în preferinţele electoratului în acest moment şi îşi propune să obţină şapte-opt mandate de europarlamentar,…
Bogdan Stanoevici, ministrul pentru românii de pretutindeni, a vizitat joi Republica Moldova
27 mart. 2014, 18:49

Bogdan Stanoevici, ministrul pentru românii de pretutindeni, a vizitat joi Republica Moldova

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a efectuat joi o vizită în Republica Moldova în cadrul căreia a…