Vicepreşedintele PDL Andreea Paul susţine că planul USL privind înlocuirea Avocatului Poporului, modificarea Legii CC, înlocuirea judecătorilor de la CC,…
Puterea şi opoziţia pot aduce fiecare argumente juridice în favoarea sau împotriva posibilităţii revocării din funcţie a preşedintelui Senatului, Vasile…
Premierul Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor să îi transmită secretarului de stat Horaţiu Buzatu că nu îi plac glumele acestuia privind termenul…
Parlamentarii USL au discutat, luni, despre o eventuală acţiune în instanţă împotriva judecătorilor Curţii Constituţionale sau retragerea mandatelor celor numiţi…
Premierul Ponta a precizat, luni, referindu-se la solicitarea preşedintelui Băsescu, ca ministrul desemnat la Educaţie, Ecaterina Andronescu, să depună o…
Parlamentul României, prin Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (CPR), condusă de senatorul liberal Raymond Luca, cere eliberarea din…