Poliţist care a împuşcat mortal un bărbat, anchetat de Parchetul Sibiu

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Sibiu au deschis o anchetă, în cazul unui poliţist care a tras mai multe focuri de armă asupra unui bărbat, în localitatea sibiană Ţapu, acesta decedând ulterior.
Iulian Tudor
21 aug. 2013, 20:45
Poliţist care a împuşcat mortal un bărbat, anchetat de Parchetul Sibiu

Potrivit procurorului criminalist de la Parchetul Tribunalului Sibiu, Nicolae Ihor, în acest caz se fac cercetări pentru omor, dar există şi date care arată că poliţistul a fost ultragiat de victimă.

„Se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, dar sunt elemente de ultragiere a poliţistului. Poliţistul se apară şi spune că ar fi fost în legitimă apărare, victima a încercat să-l agreseze, l-a ameninţat şi mai departe… Suntem în primele cercetări. Se pare că s-au tras mai multe focuri, un foc de avertisment, dar şi foc în direcţia lui (a victimei – n.r.). Să vedem autopsia ce va stabili: câte focuri s-au tras asupra victimei”, a declarat procurorul.

La rândul său, poliţistul spune că a acţionat legal.

„Am acţionat ca şi poliţist, mai mult o să vă spună purtătorul de cuvânt al IPJ. Am acţionat în cadru legal”, a declarat agentul principal Bogdan Grigoraş de la Poliţia comunei Micăsasa.

Martorii incidentului soldat cu decesul bărbatului de 39 de ani, împuşcat de poliţist, spun că nu a fost vorba despre legitimă apărare.

„Am văzut că ei se ceartă lângă căruţă şi atunci Andrei Goia (victima – n.r.) i-a spus poliţistului să-l lase în pace şi să-l caute acasă dacă are treabă cu el. S-a deplasat spre căruţă în timp ce poliţistul a scos pistolul şi l-a îndreptat spre el şi l-a somat şi i-a spus să stea pe loc că trage. Atunci am auzit o împuşcătură, m-am întors cu faţa şi l-am văzut pe Andrei înapoi în căruţă, era rănit la picior, cred. Poliţistul a îndreptat pistolul şi a mai tras de mai multe ori, trei-patru focuri cred că s-au tras în el”, a povestit o localnică, Lucreţia Coman.

Vecinii spun că totul a pornit de la o discuţie în contradictoriu între agentul principal Bogdan Grigoraş şi localnic, iar acesta din urmă, cunoscut pentru ieşirile violente şi recidivist, i-ar fi reproşat poliţistului că nu i-a făcut dreptate într-un scandal petrecut în localitate în urmă cu câteva zile.

„El spune că s-a apărat! Cu ce s-a apărat? A sărit cu coasa să-i taie capul? Adică tu cu arma şi eu cu mâinile goale, nu? Să tragi să omori un om?! Au rămas doi copii! Să-i fie ruşine poliţistului!”, a spus Vasile Cristea, un localnic.

Martorii mai spun că victima a mai mers cu căruţa în care se afla când a fost împuşcat încă un kilometru până când, localnicii care l-au văzut, au încercat să-i acorde primul ajutor şi au chemat ambulanţa.

„A fost pe scândură, şedea şi a căzut. Şi am zis că o fi beat de a căzut din căruţă! Avea sânge la picior şi când m-am uitat bine în căruţă, să văd ce a păţit, era plin de sânge”, a declarat Maria Rădac, cea care l-a văzut pe bărbat împuşcat şi a chemat ambulanţa.

Medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru bărbat, constatând decesul acestuia. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală.

Agentul principal Bogdan Grigoraş are 31 de ani şi lucrează în Poliţie de nouă ani.

DailyBusiness
Salariu de 5.800 de euro pe lună pentru acest loc de muncă din România. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații
Spynews
Cum este viața Oanei Ioniță, după divorțul de fostul soț! Vedeta și-a dus fiul în vacanță, după o perioadă tumultoasă
Bzi.ro
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
Fanatik.ro
Gara importantă din România care ar putea fi mutată. Stă în calea unui megaproiect imobiliar
Capital.ro
ITP 2025. Amendă de peste 8.000 de lei. Rămâi fără certificatul de înmatriculare
Playtech.ro
Grigore Leșe, dus de urgență la spital. Artistul a fost luat cu...
DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Adevarul
Oligarhul Abramovici l-a tratat pe Adrian Mutu ca îl filmele cu mafioți: Mă ducea la el acasă
wowbiz.ro
Daniela Gyorfi dezvăluie ultima discuție a soțului ei cu Liviu Guță, înainte ca artistul să dispară: „Pe George l-a sunat”. Vedeta are o ipoteză șocantă
Spynews
Care este legătura între mers și memorie. Ce au descoperit cercetătorii
Spynews
Regula importantă pe care o aplică în relație Barbara Isasi de la Mandinga și iubitul. Nu se abat niciodată de la ea: ”Mi se pare o pierdere de timp”
Evz.ro
Încă o înșelăciune pe WhatsApp. Hackerii atacă într-un mod nemaiîntâlnit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Pensionarii, afectați de înghețarea pensiilor. Unii români vor pierde chiar și 540 de lei din pensie, în 2025
Cancan.ro
Petre Zaim a murit sub privirea neputincioasă a fiului său, strivit de încărcătura prăbușită de pe o macara 😢
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
S-a stins marea artistă. Boala a răpus-o. A lăsat un gol imens: Spiritul, umorul și râsul ei erau contagioase
StirileBZI
Cât va costa încălzirea unui apartament cu 3 camere în 2025! Semnal de alarmă tras de Dumitru Chisăliţă
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
O tânără a născut noaptea trecută în Parcul Tei din Capitală, la minus 5 grade Celsius. Ce s-a întâmplat cu bebelușul
substantial.ro
CFR Călători va primi 12 trenuri electrice noi pentru patru rute importante
MediaFlux
DISPAR CARDURILE bancare. Cu ce vom PLĂTI în MAGAZINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un consilier local trăiește pe picior mare. Deține un apartament în Insulele Canare