Poliţist condamnat la închisoare pentru trafic de influenţă, încarcerat la penitenciarul din municipiul Satu Mare

Un poliţist din judeţul Satu Mare, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi luare de mită şi care a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare, a fost încarcerat, joi, la penitenciarul din oraş.
Iulian Tudor
25 ian. 2018, 18:33
Poliţist condamnat la închisoare pentru trafic de influenţă, încarcerat la penitenciarul din municipiul Satu Mare

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare precizează, joi, în buletinul de presă, că un bărbat de 28 de ani, din municipiul Satu Mare, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a unei pedepse de 3 ani şi 8 luni pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, a fost ridicat şi depus la penitenciar.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Cosmin Vasile Man, poliţist la data comiterii faptelor, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă, la care se adaugă un spor de 8 luni, pedeapsa fiind una cu executare.

Potrivit Agerpres, procurorii din cadrul DNA Oradea l-au reţinut, în 11 ianuarie 2017, pe Cosmin Vasile Man, agent de poliţie în cadrul Secţiei de Poliţe Rurală Satu Mare.

„În perioada aprilie-decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile, în calitate de agent de poliţie în cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Satu Mare, a pretins de la o persoană cercetată într-un dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare (martor în cauză) să achite contravaloarea unui teren de 1.400 mp cu o valoare de circulaţie de aproximativ 28.000-56.000 de euro, ce urma să fie achiziţionat de poliţist în perioada imediat următoare. Pe fondul refuzului exprimat de proprietarul acelui teren de a-l înstrăina, în cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile a pretins aceleiaşi persoane să-i transfere proprietatea unui teren de 800 mp, în valoare de aproximativ 24.000 de euro, situat în imediata vecinătate a locuinţei acestuia, fără ca poliţistul să achite preţul respectiv. În schimb, inculpatul Man Cosmin Vasile l-a asigurat pe martor că, în schimbul terenului, va întocmi cu celeritate un referat cu propunere de clasare a cauzei în care acesta din urmă era cercetat”, au arătat procurorii DNA, într-un comunicat de presă.

DailyBusiness
Concediu plătit de 45 de zile despre care puţini români ştiu. Orice angajator este obligat să-l achite!
Spynews
Florin Salam, prima reacție după ce s-a zvonit că a pierdut 500.000 de euro la cazinou: „Când vezi că un om se ridică...”. Cine i-ar vrea răul manelistului
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Ce s-a servit, de fapt, la recepția de după învestirea lui Nicușor Dan. A fost un adevărat ospăț cu fasole cu ciolan și ceapă verde, ciocănele de pui sau sarmale
Capital.ro
Devine obligatoriu din 10 iunie. Lege pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Au timp 15 zile
Playtech.ro
Elena Udrea iese mai devreme din pușcărie. Justiția a decis: i se scad lunile din
DailyBusiness
Ce s-a servit la recepția oferită de Nicușor Dan după învestire. Nume celebre pe lista invitaților
Adevarul
Un medic dezvăluie cele șase băuturi care te fac să „arăți mai bătrân”: sunt deshidratante, usucă și inflamează pielea
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A murit Elena Donca
Spynews
Cristi Borcea a vorbit despre femeile din viața lui. Ce are Valentina Pelinel și n-au avut celelalte doamne cu care s-a iubit
Spynews
Toată familia Iorgulescu, în fața instanței! Detalii exclusive
Evz.ro
Zi de toamnă în România. O nouă zi cu probleme meteo
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Anunț îngrijorător despre execuția bugetară! Șeful finanțelor a dat toate detaliile: „Plata salariilor şi pensiilor reprezintă o provocare uriaşă”
Cancan.ro
BRomania a comandat un buchet de 101 trandafiri prin Glovo. IREAL ce i-a adus curierul, de fapt 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se renunță la moneda națională. Va fi adoptat euro. Decizia oficială luată pentru 1 ianuarie 2026: Avem premise foarte bune
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, ținta unui atentat. Elicopterul liderului rus, atacat în forță de dronele Ucrainei
Aheea, fiica lui Nicușor Dan, debordant de sinceră după ceremonia de învestire. Ce i-a spus tatălui ei: „S-a plictisit la discurs”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna iunie! Anunț oficial pentru cinci milioane de seniori. Banii se livrează în două etape
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O fostă Miss România se întoarce în televiziune cu un nou proiect: Își dorește să fie iar în lumina reflectoarelor