Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a lui Constantin CRĂCIUN, la data faptelor comisar de poliție în cadrul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul Rutier – Mediul Urban, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că „la data de 12 iunie 2018, inculpatul Crăciun Constantin, în calitatea menționată mai sus, a pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 2.000 lei sau 500 euro, pentru a efectua acte de urmărire penală într-un dosar pe care îl avea repartizat spre instrumentare.
În baza acestei înțelegeri, la data de 12 iulie 2018, ofițerul de poliție a primit de la martor, în biroul său, suma de 1.800 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.