Procurorii DIICOT şi poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au surprins marţi un grup de patru persoane, printre care se numără şi Necula Daniel, agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei de Frontieră Galaţi, cu 55.000 de pachete de ţigări de contrabandă în maşinile personale.
În urma percheziţionării autovehiculelor, în două dintre acestea a fost găsită şi ridicată cantitatea de 55.912 pachete de ţigări.
„În urma investigaţiilor s-a stabilit că ţigările au fost introduse în România din Republica Moldova în noaptea de 25/26.04.2016 prin trecerea acestora, în mod ilegal, peste râul Prut”, au stabilit procurorii DIICOT Galaţi.
Potrivit adevarul.ro, prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la peste 625.000 lei. În perioada martie 2016 – 15.04.2016, Nedelcu Daniel, Ţandără George şi Spătaru Constantin i-au oferit suma de 2.200 euro, din care au remis efectiv suma de 1.100 euro, unui complice, ofiţer de poliţie în cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul Poliţiei de Frontieră Isaccea.
Acesta avea rolul să asigure descărcarea în condiţii de siguranţă a ţigărilor de contrabandă, ce urmau a fi introduse ilegal în România din Ucraina şi apoi asigurarea traseului până la ieşirea din raza de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea.
Necula Daniel, Ţandără George, Spătaru Constantin şi Cocoş Gheorghe au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând a fi prezentaţi la Tribunalul Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Necula Daniel este poliţist la Serviciul Poliţiei de Frontieră Galaţi şi este judecat în prezent într-un dosar penal tot pentru contrabandă cu ţigări alături de alte şase persoane.