O anchetă făcută de conducerea Poliţiei Judeţene Cluj după ce o autospecială a Poliției a fost filmată circulând pe trotuar a scos la iveală faptul că agentul aflat la volan folosea abuziv mijloacele sonore şi luminoase. În filmare apare și altă mașină de Poliție, tot cu mijloacele sonore şi luminoase, deși nu se îndrepta spre vreo misiune. În urma anchetei, ambii agenţi au fost sancţionaţi.
Citește și: Se fac angajări în Poliţie. Care sunt condiţiile minime care trebuie îndeplinite
”În temeiul O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, pe numele conducătorului auto de 42 de ani a fost aplicată măsura sancţionării contravenţionale pentru nerespectarea regulilor privind circulaţia pe benzi şi folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulaţie prioritară”, a transmis IPJ Cluj. De asemenea, agentul care se afla la volanul celei de-a doua maşini a fost amendat ”pentru folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulaţie prioritară”.
Citește și: Ce trebuie să facă șoferii care au camere montate pe bordul mașinii. Avertismentul Poliției Române