Polițistul cununat de Ilie Bolojan, trimis în judecată pentru trafic de droguri. Este vorba despre Dan Negură, fiul primarului PNL din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.
Dan Negură a fost cununat pe 21 august 2022 de Ilie Bolojan, actualul președinte interimar al României, și de actorul Marin Barbu. Potrivit declarației de avere, polițistul a reușit să strângă 250.000 de euro ca dar de nuntă.
Citește și Cine îi ia locul lui Carmen Iohannis la Cotroceni. Cum arată partenera lui Ilie Bolojan
Dan Negură a devenit cunoscut după ce, în octombrie 2019, pe vremea când lucra la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, a postat o serie de fotografii în care apărea alături de interlopul Adrian Corduneanu. În urma acestor fotografii postate pe rețelele de socializare, IPJ Suceava s-a autosesizat și a început o anchetă.
În acel moment, Negură a fost retrogradat și trecut pe o funcție cu un coeficient inferior în cadrul unui birou de la nivelul unei subunități, respectiv Poliția Municipiului Suceava.
În prezent, potrivit datelor de pe portanul instanțelor de judecată, finul lui Ilie Bolojan are două dosare înregistrate pe 13 martie 2024 la Tribunalul Suceava.
Primul dosar are ca obiect “traficul internațional de droguri”, dar nu a fost stabilit primul termen, deoarece se află pe rol cel de-al doilea dosar, al cărui obiect este “măsuri și excepții dispuse de judecătorul de cameră preliminară”, în care Dan Negură figurează tot ca inculpat, scrie Fanatik.ro.
În dosar se arată că pe rol se află pronunţarea asupra cererilor şi excepţiilor formulate, a legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, în dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava privind pe inculpatul Dan Negură.
Se menționează că, prin rechizitoriul Parchetului, emis la data de 12.03.2024, Dan Negură a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: tentativă la infracțiunea de introducere în țară de droguri de mare risc, fără drept, în formă continuată, cumpărare de droguri de mare risc pentru consum propriu, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (2 acte materiale), fals informatic în formă continuată (2 acte materiale).
Potrivit datelor din dosarul consultat de Fanatik, în perioada 07.02.2020 și 05.03.2020, Dan Negură a încercat să introducă în țară, prin disimularea în două colete poștale, cantitățile de 2,27 grame cristale care conțin Metamfetamină și respectiv 13,70 grame pulbere care conține Amfetamină cu Cofeină, pe care și le-a comandat prin intermediul așa-numitului ”dark net”, dar care au fost identificate și confiscate cu ocazia controalelor specifice efectuate pe un aeroport din străinătate, în Centrul Operațional Poștal, de către autoritățile străine, înainte de a ajunge la destinatar.
De asemenea, în perioadele imediat anterioare datelor de 07.02.2020 și 05.03.2020, inculpatul Negură Dan a comandat din străinătate, prin intermediul așa-numitului ”dark net”, în vederea consumului propriu cantitățile de 2,27 grame cristale care conțin Metamfetamină și respectiv 13,70 grame pulbere care conține Amfetamină cu Cofeină, substanțe care urmau a-i fi livrate prin corespondență.
Potrivit datelor din dosar, în data de 23.12.2020, ora 14:31, inculpatul Negură Dan, având calitatea de ofițer de poliție în cadrul Poliției Suceava, a utilizat contul de acces ”NEGURAD” și datele de logare ale acestuia pentru a accesa fără drept, în modalitatea depășirii limitelor autorizării, baza de date ”Evidența Persoanelor” a M.A.I.- Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date cu privire la datele cu caracter personal ale unei persoane fizice, utilizând numele și prenumele drept criterii de căutare, acționând în interes personal, fără a avea vreo lucrare sau dosar penal în legătură cu acesta, persoana căutată fiind lucrătorul de poliție delegat în cauza penală care îl privea. La fel s-a întâmplat pe 23.12.2020, când Dan Negură a utilizat același cont.
S-a menționat că inculpatul Negură Dan, prin apărătorul ales, a înţeles să formuleze cereri şi excepţii raportat la obiectul camerei preliminară. Astfel, în privinţa aspectelor vizând neregularitatea rechizitoriului constând într-o descriere insuficientă a infracţiunilor, judecătorul a constatat că în rechizitoriu se face o descriere neechivocă a situaţiei de fapt, putându-se stabili obiectul judecăţii. Astfel, contrar celor menţionate în apărare, judecătorul a constatat că au fost indicate în concret actele materiale în cazul celor două infracţiuni, s-a făcut referire la unicitatea rezoluţiei infracţionale, au fost evidenţiate împrejurările în care inculpatul ar fi acţionat, inclusiv coordonatele temporale şi spaţiale.
Faptul că se menţionează că faptele au fost săvârşite „în perioadele imediat anterioare datelor de 07.02.2020 şi 05.03.2020” nu afectează claritatea acuzaţiei, întrucât intervalul este indicat ca fiind proxim datelor menţionate, într-un scurt interval anterior apropiat. În ceea ce priveşte necesitatea probării acuzaţiilor de achiziţionare a drogurilor de pe „darknet”, dovezile scrise ale contractelor de vânzare-cumpărare, judecătorul are în vedere că în această procedură nu se analizează forţa şi nici suficienţa probelor, ci doar legalitatea administrării acestora în cursul urmăririi penale. Contrar celor susţinute de către inculpat, acestuia i-au fost aduse la cunoştinţă, sub semnătură, în prezenţa avocatului, faptele reţinute în sarcina sa şi încadrarea juridică a acestora, cu ocazia audierii în calitate de suspect la data de 08.02.2024. De asemenea, judecătorul a avut în vedere că acesta putea da oricând o declaraţie în cauză după studierea completă a dosarului.
Astfel, motivele privind temeinicia acuzaţiei, forţa probelor ori suficienţa acestora, ori modul în care au fost interpretate de către organele de urmărire penală sunt legate de fondul cauzei şi nu pot fi invocate şi analizate în această procedură, în care se analizează doar din punctul de vedere al legalităţii actele şi probele din cursul urmăririi penale, se arată în dosarul consultat de FANATIK.
Dintre toate cererile şi excepţiile invocate, instanţa a reţinut că este întemeiat un singur motiv, respectiv cel referitor la referirea clară în rechizitoriu la scopul care se reţine în cazul infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi fals informatic. Pentru aceste motive, judecătorul de cameră preliminară a arătat că va admite în parte cererile şi excepţiile formulate prin avocat ales de inculpatul Dan Negură, decizie luată pe 8 noiembrie 2024.
Pe 11 februarie 2025, Tribunalul Suceava a restituit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava cauza privind pe inculpatul Negură Dan, trimis în judecată prin rechizitoriul din 12.03.2024 al D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la infracţiunea de introducere în ţară de droguri de mare risc, fără drept, în formă continuată, cumpărare de droguri de mare risc pentru consum propriu, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, (2 acte materiale), fals informatic în formă continuată (2 acte materiale). Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Suceava.