„Am postat asta pe 12 aprilie, fără să ştiu atunci că acel candidat la examen are mari şanse să ajungă ministru de interne. :))
Că tot se apropie examenele… Niciodată nu m-am temut de concurenţă, atunci când a trebuit să particip la vreun examen de tip concurs. Consider că acele calcule matematice, din care rezultă că pentru un loc concurează 20 de persoane, nu sunt deloc concludente.
Mi-amintesc că, atunci când am dat examen la Şcoala de Poliţie din Câmpina, conform matematicii, eram vreo 7 candidaţi pe un loc. Prietenul meu, care dădea şi el examen, se temea de asta iar eu încercam să-i explic că nu e chiar aşa: – Gândeşte-te că din ăia 7, unul e ghem, altul e nucă, altul vine la examen cu gândul că va putea copia, altul vine fără ca măcar să ştie din ce se dă examenul. Calculele matematice nu reflectă deloc realitatea.
La înscriere, stând la coadă, unul dintre concurenţi a intrat în vorbă cu noi şi ne-a întrebat dacă ne-am pregătit, încercând să verifice de fapt cu cine concurează. Deşi aş fi putut să-l mint şi să-i spun că sunt doxă de carte sau să fiu şi mai ipocrit şi să-i spun că sunt bâtă şi nu am învăţat nimic, (aşa cum fac mulţi dintre tocilari)am fost sincer cu el şi i-am zis că la gramatică mai am ceva lacune.
-Pronumele ăla mă enervează şi nici nu am apucat să-l învăţ bine.
-Pronumele??? Păi ăla e cel mai simplu. Ce e aşa greu? Te învăţ eu pe loc. Uite, pe tine cum te cheamă?
-Marian.
-Şi mai cum?
-Godină.
-Păi uite cât e de uşor. Numele tău e Godină iar Marian e pronumele.
-Aaa…am înţeles acum. Mulţumesc!
M-am uitat zâmbind spre prietenul meu şi i-am zis că acum suntem 6 pe loc. Înaintând în coada infernală, un alt candidat a trecut pe lângă noi vorbind la telefon:
-Alo, stai mă, aşteaptă-mă că mai durează, e câteva mii de oameni aici. Ai răbdare că vin.
M-am uitat iar spre prietenul meu…eram acum 5 pe loc. :))”