Poliţistul suspectat că a ameninţat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan, plasat sub control judiciar

Ofiţerul de la Academia de Poliţie suspectat că i-a trimis mesajele de ameninţare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan a fost plasat sub control judiciar, anunţă DNA, care a preluat dosarul, având în vedere funcţia bărbatului.
Romania TV
25 apr. 2019, 13:57
Poliţistul suspectat că a ameninţat-o cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan, plasat sub control judiciar

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de joi, faţă de inculpatul Gheorghe Adrian Bărbulescu, ofiţer de poliţie în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, pentru şantaj (prev. de art. 13.1 din Legea nr. 78/2000), anunță DNA într-un comunicat.

„Actele de cercetare au fost iniţiate şi desfăşurate de către Poliţia Capitalei (DGPMB) sub supravegherea unei alte unităţi de parchet până la identificarea presupusului autor, după care, datorită funcţiei pe care acesta o deţine, respectiv ofiţer de poliţie (persoană care exercită o funcţie publică în cadrul unei instituţii) dosarul a fost declinat la DNA pentru competentă soluţionare”, se arată în comunicat.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în seara de 15 aprilie, Gheorghe Adrian Bărbulescu a transmis unei persoane, jurnalist de investigaţie – persoană vătămată, la numărul personal de telefon al acesteia, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger), pentru a o constrânge să înceteze activitatea de investigare a modului în care mai multe persoane din cadrul şcolii doctorale a Academiei de Poliţie „A.I. Cuza” au obţinut titlul de doctor.

Inculpatul a ameninţat-o pe jurnalistă că, în caz contrar, aceasta va suferi acte de violenţă şi îi va fi suprimată viaţa, mai arată DNA.

Pe timpul controlului judiciar, bărbatul trebuie: 

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; 
b) să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței; 
c) să se prezinte la I.P.J. Ilfov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. 
d) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent; 
e) să nu se apropie de anumite persoane menționate în ordonanță și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale; 
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență; 
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. 

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

Poliţiştii şi procurorii au făcut, miercuri, percheziţii la Academia de Poliţie, în biroul unui ofiţer suspectat că i-ar fi trimis mesajele de ameninţare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan. De asemenea, a fost vizat domiciliul ofiţerului.

Citește și: Dosarul privind ameninţarea jurnalistei Emilia Şercan, trimis la DNA

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI