Polonia ar putea abandona Uniunea Europeană din cauza magistraţilor ostili reformelor din justiţie

Noua lege propusă de partidul polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), care cuprinde măsuri disciplinare împotriva magistraţilor ce se împotrivesc reformelor în justiţie, poate duce pe termen lung la ieşirea Poloniei din Uniunea Europeană, ca urmare a agravării confruntării dintre Bruxelles şi Varşovia pe tema statului de drept, susţine Curtea Supremă poloneză, potrivit AFP şi Reuters.
Iulian Tudor
17 dec. 2019, 15:45
Polonia ar putea abandona Uniunea Europeană din cauza magistraţilor ostili reformelor din justiţie

Această instituţie a publicat marţi o analiză de 40 de pagini, în care estimează în special că acest proiect de lege depus joia trecută de formaţiunea conservatoare PiS este o ”tentativă de a forţa judecătorii (…) să aplice toate reglementările votate de majoritatea aflată la putere”, chiar dacă un tribunal le consideră a fi ”incompatibile cu norme legale superioare”.

Prin legislaţia propusă, formaţiunea PiS încearcă să introducă măsuri disciplinare pentru acţiuni cum ar fi contestarea legalităţii numirilor în sistemul de justiţie. Sancţiunile pot merge până la excluderea unui magistrat care contestă legalitatea numirii unui alt magistrat sau în cazul unor ”activităţi cu caracter politic” ori care pot ”dăuna funcţionării sistemului de justiţie”, potrivit Agerpres.

Conform raţionamentului făcut de Curtea Supremă în analiza sa, este ”foarte probabil” ca acest text, odată adoptat, să conducă la ”declanşarea de către instituţiile europene a unor proceduri de constatare a nerespectării de către Polonia a angajamentelor ce decurg din tratate şi, pe termen mai lung, la necesitatea părăsirii Uniunii Europene”.

Noul proiect de lege este propus la o săptămână după ce Curtea Supremă poloneză a estimat că noul Consiliu Naţional al Magistraturii (KRS), organismul ce recomandă preşedintelui numirea judecătorilor şi care a fost constituit în urma reformelor în justiţie criticate de Bruxelles şi de opoziţie, nu oferă garanţii de independenţă faţă de puterea politică. Hotărârea Curţii Supreme poloneze urmează unei decizii a Curţii de Justiţie a UE (CJUE), care în noiembrie a statuat că îi revine Curţii Supreme poloneze să se pronunţe în această chestiune.

Mai multe organizaţii ale magistraţilor, precum şi Fundaţia Helsinki pentru drepturile omului şi Comitetul de apărare a democraţiei (KOD, organizaţie a opoziţiei poloneze) au lansat un apel pentru desfăşurarea de proteste miercuri seară în faţa parlamentului de la Varşovia şi în faţa tribunalelor din circa 100 de oraşe poloneze, informează Agerpres.

Intrarea în vigoare a acestui text ar marca ”sfârşitul separaţiei puterilor şi revenirea la puterea unică pe care am cunoscut-o în epoca Poloniei comuniste”, consideră Danuta Przywara, preşedintele Fundaţiei Helsinki din Polonia.

Vasta reformă a sistemului judiciar polonez, demarată cu patru ani în urmă de formaţiunea conservatoare PiS, care în octombrie a câştigat din nou alegerile legislative, este considerată de Bruxelles şi de opoziţia poloneză o încercare de subordonare a justiţiei de către politic.

Comisia Europeană a lansat împotriva Poloniei mai multe proceduri de infringement pe această temă şi a activat de asemenea articolul 7 din Tratatul UE, care în etapa finală poate conduce la pierderea dreptului de vot în Consiliul UE, sancţiune ce necesită însă un vot unanim din partea tuturor celorlalte state membre ale UE, iar Ungaria a promis că se va opune.

În cazul legilor despre care apreciază că încalcă dreptul comunitar, Comisia Europeană se poate adresa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cum a procedat ultima dată în octombrie cu privire la legea privind noul regim disciplinar al judecătorilor.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Unde poţi obţine cel mai uşor cetăţenia, în Europa? Ţările blânde cu străinii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Mari schimbări la BAC. Anunț de ultimă oră de la Ministerul Educației
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți