„Ne-am declarat pregătiți să participăm la patrule și am propus patru din avioanele noastre”, a declarat Soloch la postul public de radio Trojka, fiind întrebat despre eventuale misiuni ale aparatelor F-16 poloneze deasupra teritoriilor afectate de conflictul din Siria.
„Detaliile vor fi precizate la nivel tehnic, dar, în orice caz, noi am făcut o astfel de declarație. Ministrul apărării și președintele au confirmat-o”, a adăugat Pawel Soloch.
El a menționat că angajamentul Poloniei împotriva Statului Islamic este „expresia solidarității noastre cu restul aliaților”, dar și că, citându-l pe președintele Andrzej Duda, Varșovia așteaptă „aceeași solidaritate în ce privește întărirea NATO la est”.
În aceeași intervenție, Soloch a subliniat că „nu se pune problema” trimiterii de militari polonezi în Orientul Mijlociu.
Decizia Poloniei de a se alătura operațiunilor împotriva Statului Islamic a fost menționată în termeni generali miercurea trecută, la Bruxelles, de ministrul apărării Antoni Macierewicz, potrivit căruia detaliile acestei contribuții urmează să fie precizate, transmite Agerpres.