Ponta a anunţat în plenul Camerei că USL întră în „protest parlamentar”

Deputatul PSD Victor Ponta a anunţat, miercuri, în plen, iniţierea de către USL a unui protest parlamentar, arătând că reprezentanţii PSD şi PNL vor fi prezenţi în orele de program la Camera Deputaţilor, dar nu vor participa la lucrările acestui for legislativ.
Romania TV
01 feb. 2012, 15:28
Ponta a anunţat în plenul Camerei că USL întră în

Ponta a spus că în privinţa acţiunilor parlamentare externe, parlamentarii USL „îşi vor reduce prezenţa doar la acele acţiuni care ţin de reprezentarea României la structurile internaţionale şi la acţiunile de protocol”.

Ponta a precizat că parlamentarii opoziţiei vor vota, miercuri, constituirea noului Birou Permanent al Camerei Deputaţilor.

Liderul PSD a prezentat şi motivaţile protestului parlamentar iniţiat de opoziţie, una dintre aceste motivaţii fiind numărul de legi adoptate prin asumare, dar şi „furtul repetat la vot şi încălcarea procedurilor de către Roberta Anastase”.

„Considerăm că prezenţa noastră la lucrările plenului, Comisiilor şi Biroului Permanent poate să aibă loc în măsura în care Camera Deputaţilor revine la rolul său de a vota legi”, a spus Victor Ponta.

Liderul social-democrat a mai spus că protestul parlamentarilor poate înceta la declanşarea procedurilor de alegeri anticipate sau la o eventuală procedură de suspendare a preşdintelui României.

Preşedintele PSD a mai spus că parlamentarii USL vor participa la vot în Camera Deputaţilor în cazul tratatelor internaţionale care privesc interesul naţional şi care nu suferă amânare.

Spynews
ADN-ul principalului suspect a fost găsit pe corpul Marinei, femeia ucisă în Brăila. Bărbatul i-ar fi mințit pe anchetatori
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Capital.ro
SE CONFISCĂ mașinile pe loc. Regulile se aplică deja LA GRANIȚA cu România
Playtech.ro
Țeapa pe care și-a luat-o un român într-o benzinărie din Grecia: Aveți mare grijă, verificați pompa
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Gropile săpate în nisipul de pe plaje se pot dovedi mortale. Cazul care a șocat opinia publică din SUA
Spynews
Ilie Pălie și Foca. Ce reprezintă cele două sărbători care vin după Sfântul Ilie
Spynews
”Noi nu suntem criminali”. Mama bărbatului suspectat că a ucis-o pe Marina din Brăila își apără fiul! Femeia spune că cei doi se cunoșteau
Evz.ro
Alegeri în Statele Unite, Joe Biden renunță la cursa prezidențială
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! Dentista din Brăila își cunoștea presupusul ucigaș! Mama bărbatului a făcut dezvăluiri inedite + unde s-ar fi aflat el când
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
ESTE ILEGAL să îți repari propria MAȘINĂ. Se consideră infracțiune
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
CNAIR: Progres de 50% la defrișările de pe Valea Oltului după două săptămâni
MediaFlux
JOE BIDEN S-A RETRAS! Răsturnare totală în SUA
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'