„Vă pregătiţi pentru rectificare bugetară, domnul vicepremier a plecat câteva zile să se pregătească pentru bătălia cu dumneavoastră. Banii sunt cei pe care îi ştiţi, îi împărţim cum putem mai bine. Vă anunţ, în baza datelor puse la dispoziţie de ANAF, că numai scoţând reţelele de evaziune fiscală şi de contrabandă care conduceau ANAF-ul am economisit în trei luni vreun miliard de lei. Ca să ştiţi cât ne costa o reţea care era la vârful ANAF. Nici nu ştiu dacă era portocalie, era, ce culoare are euro, la dolari ştim. Un miliard de lei avem în plus încasări numai prin oprirea reţelei care căpuşa conducerea ANAF”, le-a spus Ponta miniştrilor.
El a adăugat că fiecare minister trebuie să oprească acele „minicăpuşe pe bani”, bani care se duc la aceleaşi firme care îi sponsorizează pe cei care critică acum Guvernul, potrivit Agerpres.