„Am tras învăţăminte în această perioadă”, a declarat Ponta într-un interviu acordat presei străine, recunoscând că „imaginea României pe plan internaţional a fost şifonată”.
„Există multe lucruri care pot fi criticate” în modul în care s-a desfăşurat procedura de demitere, a admis Ponta, afirmând că membrii comunităţii internaţionale au fost „dezinformaţi de tabăra domnului Băsescu”.
Potrivit lui Ponta, un aspect pozitiv al acestei crize este că referendumul, chiar dacă nu va fi validat din cauza slabei prezenţe la urne, „a permis românilor să trimită un semnal politic puternic în legătură cu ceea ce susţin”.
„Dar imaginea României a fost şifonată” în cursul acestui proces, admite Ponta.
Premierul a promis că nu va mai căuta „confruntări” cu preşedintele Traian Băsescu: „Nu voi mai căuta confruntări cu Traian Băsescu. Toată lumea va avea de pierdut dacă vom continua luptele”.
Ponta a subliniat că nu ştie ce atitudine să aibă în relaţia cu Traian Băsescu. „Este nevoie de doi pentru a dansa tango”, a răspuns Ponta la o întrebare privind o eventuală „reconciliere”.