Ponta arată dovada: Udrea e pe locul întâi la absenţe

După ce Udrea a susţinut că, din calitatea de ministru, a avut o activitate parlamentară mai intensă decât preşedinţii USL, liderul PSD Victor Ponta îi dă replica, pe blogul personal, printr-o postare numită "Despre vulgaritate şi prostie sau când politica este doar tupeu şi superficialitate. Adică, despre Dna Elena Udrea!".
Romania TV
22 feb. 2012, 10:46
Ponta arată dovada: Udrea e pe locul întâi la absenţe

Pentru a respinge aserţiunea lui Udrea, potrivit căreia ar fi votat de mai multe ori în Parlament decât Victor Ponta şi Crin Antonescu, Ponta postează pe blog rezultatele unei statistici efectuate de către Institutul pentru Politici Publice privind prezenţa la şedinţele de plen ale deputaţilor.

În topul absenţilor, Elena Udrea ocupă primul loc, cu doar 20,7% prezenţă. În schimb, Victor Ponta este pe poziţia 17, cu o rată a prezenţei la Camera Deputaţilor de 43,9%.

„Din păcate, doamna Udrea este un personaj de Caragiale (ca şi doamna Anastase, cea cu voturile ca steagurile lui Pristanda) – curat tupeu şi superficialitate!”, scrie Ponta pe blogul său.

Totodată, pesedistul recomandă IPP să analizeze câţi din parlamentarii puterii vin la muncă în perioada protestului opoziţiei şi câţi participă la sesiunile de vot final.

„Una din mizele protestului nostru a fost să arătăm şi că majoritatea PDL există doar pe hârtie – în practică, ei îşi trec legile prin metoda Anastase. Şi, în timp ce noi mergem la Parlament, dar refuzăm să participăm la şedinţele de plen, ei nu doar că lipsesc, dar dau vina tot pe noi pentru incapacitatea lor”, a mai scris Ponta.

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea i-a atacat dur pe parlamentarii Opoziţiei. Fostul ministru a scris, marţi, pe blogul personal că unii politicieni ai Opoziţiei au „o doză incontestabilă de prostie şi răutate gratuită” şi că, spre deosebire de „aceşti rumegători de vorbe goale, ale căror atribute definitorii sunt tupeul, superficialitatea şi prostia”, ea nu a făcut bani când a ajuns în politică.

„Sunt politicieni ai Opoziţiei care vor să arate cu orice preţ că, pe lângă lipsa de respect faţă de Parlament şi cetăţenii care i-au trimis acolo, au şi o doză incontestabilă de prostie şi răutate gratuită. Pentru că există reprezentanţi ai USL care încearcă să-şi mascheze chiulului nejustificat din Parlament prin diversiuni de cratiţă, fac precizarea că, aşa cum prevede legea, în perioada în care am fost ministru al Turismului şi apoi al Dezvoltării Regionale şi Turismului, nu am primit indemnizaţia de deputat şi multe dintre beneficiile care decurg din această postură. Am mai spus-o şi în trecut: spre deosebire de aceşti degrabă rumegători de vorbe goale, ale căror atribute definitorii sunt tupeul, superficialitatea şi prostia, eu nu am făcut bani când am ajuns în politică”, scrie Udrea, într-o postare pe blogul personal, intitulată „Despre vulgaritate şi prostie sau când politica e doar tupeu şi superficialitate”.

Referitor la prezenţa sa la Camera Deputaţilor din postura de ministru, Udrea ţine să precizeze că a mers la Parlament şi a votat „de mult mai multe ori decât cei doi copreşedinţi ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta”, pe care îi numeşte „primii chiulangii ai ţării”.

„Faţă de aceste modele de moralitate îndoielnică, eu am înţeles că datoria de parlamentar este să îi reprezint pe cei care m-au trimis acolo, mergând la plen de fiecare dată când activitatea de la minister mi-a permis-o. Când văd însă câtă ipocrizie se ascunde în spatele vorbelor celor care în aceste zile chiulesc cu nesimţire, îşi încasează banii şi încearcă să-i prostească pe români, nu mă gândesc decât la ce blestem ar fi pentru ţara asta ca oamenii cei mai leneşi, cei mai superficiali, dar care compensează prin tupeu, să ajungă la putere”, susţine deputatul PDL.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Temperatura din locuință o poți ridica fără să atingi termostatul. Secretul hotelierilor, dezvăluit
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
UEFA ia în considerare eliminarea prelungirilor din Liga Campionilor
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol