„Circul acesta ne-a costat deja pe toţi foarte mult şi bănuiesc că până pe 9 decembrie vom avea tot felul de astfel de declaraţii. Sesizarea penală a pornit deja şi îmi doresc ca procurorii să aibă mai puţin timp de cine pe ce post se aşează în următorii ani şi să aplice legea”, a declarat Victor Ponta, aflat la Bratislava.
El a arătat că doar prin implicarea procurorilor poate fi transmis mesajul că oricine încearcă să înşele statul va fi pedepsit.
Diaconescu a prezentat un extras de cont, pe care a haşurat anumite porţiuni, un extras de cont de la bancă din Dubai în care erau 24 de milioane de euro, în cursul joii trecute. Într-un alt extras, erau 19 milioane de euro, la aceeaşi bancă, dar la o altă filială, cu antetul HSBC.