Ponta, contemplând o pictură cu locomotiva Trenului Regal: Să nu-mi ceară să o privatizez şi pe asta

Premierul Victor Ponta a asistat, joi, la sediul BNR, la o conferință a președintelui fondator al Agenţiei americane Stratfor, George Friedman, şi a observat o pictură reprezentând locomotiva cu aburi a Trenului Regal, spunând, zâmbind, că speră să nu i se ceară să privatizeze şi acest activ, informează Mediafax.
Romania TV
16 mai 2013, 17:13
Ponta, contemplând o pictură cu locomotiva Trenului Regal: Să nu-mi ceară să o privatizez şi pe asta

Ajuns la sediul Băncii Naţionale a României, premierul s-a întâlnit cu guvernatorul Mugur Isărescu, prim-viceguvernatorul Florin Georgescu şi viceguvernatorul Bogdan Olteanu, care l-au invitat într-o sală în care era prezentată pictura unui artist român reprezentând locomotiva cu aburi a Trenului Regal în mărime naturală, pe o suprafaţă de 20 metri lungime şi 4 metri înălţime.

Observând pictura, premierul a început să râdă şi să vorbească cu Olteanu despre vânzarea CFR Marfă, afirmând: „Să nu-mi ceară să o privatizez şi pe asta !”.

CITEŞTE ŞI: Premierul Victor Ponta anunţă prima RECTIFICARE BUGETARĂ

Niciunul dintre cei trei investitori care au depus documentaţia de participare la privatizarea CFR Marfă nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor, iar Ministerul Transporturilor a reluat procedura, relaxând unele condiţii impuse ofertanţilor.

Privatizarea CFR Marfă face parte dintre angajamentele Guvernului în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Până la ce oră circulă metroul în noaptea de Înviere 2025. Program special anunțat de Metrorex pentru zilele de Paște
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Unde poţi obţine cel mai uşor cetăţenia, în Europa? Ţările blânde cu străinii
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Mari schimbări la BAC. Anunț de ultimă oră de la Ministerul Educației
Ego.ro
EXCLUSIV Ce s-a întâmplat cu Armin Nicoară, imediat după ce a născut Claudia Puican
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Val de căldură în România, înainte de Paște. Când va fi cea mai călduroasă zi din această primăvară
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut-o pe cea mai iubită cântăreață de muzică populară. Rămâne veșnic în amintirea tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Se dau bani retroactiv pentru milioane de seniori începând din mai! Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a confirmat recalcularea pensiilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți