Ponta: Crin greşeşte când e ironic. M-a deranjat termenul „parşivel”

Premierul Ponta s-a declarat deranjat de calificativul "parşivel" folosit de Crin Antonescu cu privire la modul de promova proiectul de lege Roşia Montană, subliniind că liderul PNL greşeşte cu o astfel de declaraţii deoarece oamenii apreciază solidaritatea celor doi şi nu că îşi "dau la picioare".
Romania TV
16 sept. 2013, 19:22
Ponta: Crin greşeşte când e ironic. M-a deranjat termenul

Victor Ponta a declarat că deşi a fost deranjat de termenii în care Crin Antonescu a vorbit despre felul în care a tratat, ca premier, proiectul Roşia Montană. Ponta a admis că nu îi place termenul „parşivel”.

„Nu, nu îmi place, dar nici nu o să mă auziţi vreodată, cum nu m-aţi auzit în aceşti trei ani, spunând ceva de rău de un partener – Crin Antonescu este partenerul meu -, spunând ceva de rău în public. Eu aşa înţeleg un parteneriat şi o să mă ţin de el până la capăt”, a spus, luni, Ponta la B1 TV.

Ponta a declarat că a constatat că Antonescu în ultima vreme e foarte critic şi foarte ironic, dar, în opinia sa, greşeşte.

„Asta cred că îl afectează pe el şi oamenii apreciază mai degrabă solidaritatea unor oameni care sunt împreună, nu faptul că îşi dau la picioare”, a mai spus premierul.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a lansat, joi, un atac dur la adresa partenerului din USL, premierul Victor Ponta, pe subiectul Roşia Montană, acuzându-l că nu şi-a asumat responsabilitatea pe proiectul iniţiat de Guvern, că a fentat discuţia legată de exproprieri şi face un joc „parşivel”.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România: Este inadmisibil, nu pot accepta că s-a întâmplat așa ceva!
Playtech.ro
Tipul de pește pe care nu ar trebui să îl consume pisicile. Veterinarii nu îl recomandă, poate fi periculos pentru sănătatea lor
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Mare greșeală când încui ușa. Te poți trezi cu locuința spartă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
România, zguduită de trei cutremure în această dimineață! Unde au fost înregistrate seismele și ce magnitudine au avut
Cancan.ro
Anunț trist făcut de meteorologii Accuweather: În București, primăvara vine abia în luna mai
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cristela Georgescu îi ia locul lui Călin Georgescu? Ce va face dacă soțul ei va fi interzis de CCR
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Anchetă deschisă după moartea unui bătrân dintr-un azil clandestin
MediaFlux
CINE e în SPATELE lui CĂLIN GEORGESCU! S-a AFLAT de abia ACUM! NU e PUTIN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar