„Cineva mai răutăcios spunea că ar trebui să îi donăm un abac sau o tablă a înmulţirii. Regret faptul că o persoană tânără din punct de vedere biologic poate fi atât de bătrână în ceea ce priveşte partea morală sau de comportament”, a spus Ponta, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor despre aniversarea Robertei Anastase.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, marţi, de ziua ei de naştere, că a găsit biroul său plin cu flori, că îşi doreşte „puţină linişte şi o atmosferă mai frumoasă” şi speră să se căsătorească anul acesta.
Roberta Anastase este născută pe 27 martie 1976.