Ponta: Directorul general al CNADNR a demisionat. Şi ceilalţi directori vor fi înlocuiţi VIDEO

Mircea Pop şi-a dat demisia din funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), a anunţat premierul Victor Ponta.
Romania TV
28 ian. 2013, 12:24
Ponta: Directorul general al CNADNR a demisionat. Şi ceilalţi directori vor fi înlocuiţi VIDEO

„Faptul că angajaţii muncesc, şi şefii stau la Bâlea este inacceptabil”, a declarat premierul Victor Ponta.

Premierul a precizat că l-a chemat pe Mircea Pop la Guvern după ce Corpul de Control al primului-ministru a finalizat o acţiune de control şi că, în urma discuţiei avute, acesta şi-a înaintat demisia.

„Am primit raportul, l-am chemat pe domnul Pop, care şi-a înaintat demisia”, a spus Ponta.

El a precizat că şi ceilalţi directori care s-au aflat la Bâlea, deşi ar fi trebuit să fie pe teren, vor fi de asemenea înlocuiţi.

Interimatul la conducerea CNADNR va fi asigurat de directorul demisionar, Mircea Pop, până la numirea unui nou management al companiei, a declarat ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova, luni, la audierile comisiilor parlamentare de specialitate reunite.

Şefii de la Compania de Drumuri au început codul galben de ninsori… cu un chef. Ei au petrecut până târziu în noapte la Bâlea Cascadă, iar vineri dimineaţă, la comandamentul de iarnă, a fost prezent un adjunct care a strălucit prin absenţa informaţiilor, potrivit România TV.

Într-o reacţie transmisă presei, oficialii CNADNR au afirmat că la Bâlea Cascadă a avut loc o şedinţă, nu o petrecere.

Vicepremierul Liviu Dragnea a criticat conducerea Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) pentru modul în care a prezentat informaţiile în Comandamentul de iarnă convocat vineri la Guvern, atenţionând că este „veriga slabă” şi că este ultima dată când acceptă „această bâlbă naţională”.

Victor Ponta afirma vineri că îi va demite pe şefii CNADNR care ar fi petrecut joi noaptea la Bâlea în timp ce o parte a ţării se afla sub cod galben de ninsori. „Dacă se ţineau de petreceri, nu de deszăpeziri, îi dăm pe tioţi afară”, a precizat, vineri, premierul.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Ce semnificație au simbolurile biblice pe pieptul avocatului care l-a însoțit pe Călin Georgescu la audieri. Au legătură cu Învierea și Apocalipsa
Capital.ro
Proprietarii de case și imobile din România declară la Fisc. Termen legal, 30 de zile. ANAF a dat ordin
Playtech.ro
Motivul halucinant pentru care soţul femeii ucise de gheaţă este anchetat de oamenii legii! Ce a făcut bărbatul întrece...
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Schimbări masive pentru șoferi. Multe reguli nu mai sunt valabile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Sfârșit tragic pe A1: Un tânăr, în vârstă de doar 26 de ani, a fost lovit mortal în timp ce încărca mașina pe o platformă auto
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ungaria Mare. Ungurii cutremură România. Gest fără precedent
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Comisia Europeană reacționează ferm la acuzațiile lui Donald Trump
MediaFlux
Pensii majorate de la 1 aprilie. Se dau bani în plus pentru un milion de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană