Ponta: E începutul sfârşitului pentru PDL. Primarul de la Reşita se înscrie în PSD

Liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat la România TV că primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, se va înscrie în formaţiunea social-democrată. Ponta a spus că, odată cu trecerea lui Sorin Frunzăverde la PNL şi a primarului municipiului-reşedinţă de judeţ la PSD, Caraşul pierde poziţia de "bastion portocaliu".
Romania TV
28 mart. 2012, 10:34
Ponta: E începutul sfârşitului pentru PDL. Primarul de la Reşita se înscrie în PSD

Sîmbătă, sunt la Reşiţa pentru a anunţa trecerea şi înscrierea în PSD a primarului în funcţie al municipiului reşedinţă de judeţ, Mihai Stepanescu. Începând de sâmbătă, cu un preşedinte de CJ de la PNL şi cu un primar de la PSD, Caraşul, dintr-un bastion portoclaiu, devine unul dintre judeţele în care USL va avea un scor foarte-foarte bun„, a declarat Ponta.

Liderul PSD a sugerat că discuţiile privind trecerea lui Sorin Frunzăverde la PNL au început încă din septembrie, anul trecut. „Dacă vă uitaţi, candidatura pentru funcţia de preşdinte la CJ în cadrul USL a revenit PNL din septembrie… Am avut nişte persoane în minte atunci când am făcut această repartizare”, a spus Ponta.

fct de presed in cadrul USL a rev PNL din septembrie 46.00 MUSCĂ 46.05 am avut pers in minte atunci cand am facut aceasta repartizare 46.10

Întrebat dacă mai are şi surprize în legătură cu venirea altor oameni la PSD, Ponta a spus că ar avea, dar nu le poate spune pentru că „oamenii care fac aceste gesturi practic ştiu că se află sub supraveghere”.

„Ştiu parlamentari care au plecat de la PSD la UNPR şi sunt monitorizaţi telefonic, fizic, ca nu cumva să se întoarcă la PSD. Cei foarte mulţi care ne-au căutat în ultima perioadă ştiu în orice secundă că se află că se văd cu noi… A doua zi unii dintre au primit control de la ANAF, li s-a deschis un dosar…”, a arătat liderul PSD.

Întrebat dacă un astfel de dosar crede că i se va deschide şi lui Frunzăverde, Ponta a spus: „Orice este posibil pentru că ăsta a fost modul în care s-a ţinut actuala majotritate. Şi probabil că acum în disperare de cauză, PDL-UNPR vor apela la aceleaşi metode.”

În ceea ce priveşte acuzaţiile lui Frunzăverde privind statul poliţienesc, Ponta a arătat că opoziţia ştie „cum a funcţionat şi a rezistat sistemul construit de Traian Băsescu şi de PDL în toţi aceşti an: prin frică, prin corupţie, prin bani publici, prin ameninţări”.

„Faptul că începe să se crape acest sistem, iată că nu numai Sorin Frunzăverde, dar şi primarul de la Slatina, alţi lideri politici care până acum au fost ţinuti cu tot felul de metode ilegale, încep să aibă curaj, să spună şi să plece de la PDL… e începutul sfârşitului”, a conchis Ponta.

 

 

 

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Marele mister al telefoanelor. Puncte ciudate pe ecrane
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre