În scrisoare, primul-ministru Victor Ponta îşi exprimă, în numele său şi al Guvernului României, întreaga sa compasiune faţă de victimele accidentului feroviar şi solidaritatea cu poporul spaniol în aceste momente extrem de dificile, transmite Agerpres.
De asemenea, premierul Victor Ponta a transmis sincere condoleanţe familiilor victimelor, precizează sursa citată.
Cel puţin 77 de persoane au fost ucise şi 143 rănite în accidentul de tren produs miercuri seară în apropiere de Santiago de Compostela, în nord-vestul Spaniei, potrivit ultimului bilanţ comunicat joi dimineaţă de tribunalul regional din Galicia.
Ambasada României la Madrid împreună cu Consulatul General de la Bilbao se află în legătură cu autorităţile locale în încercarea de a afla dacă printre victimele accidentului feroviar produs în Spania se află şi cetăţeni români. La nivelul ambasadei a fost constituită o celulă de criză.