Ponta îi cere lui Băsescu să-i potolească pe consilierii de la Cotroceni

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu va mai accepta ca aceia care îl consiliază pe preşedintele Traian Băsescu şi care sunt, în general, foşti miniştri "foarte frustraţi" că nu mai sunt în ministerele pe care le-au condus, să-i mai atace pe miniştrii în funcţie.
Romania TV
14 mai 2012, 14:15
Ponta îi cere lui Băsescu să-i potolească pe consilierii de la Cotroceni

„O să-i spun preşedintelui că nu voi accepta de acum încolo ca cei care îl consiliază pe domnia sa – în general cei foarte frustraţi că nu mai sunt în ministerele pe care le-au condus până acum – să îi atace pe miniştrii în funcţie. Păi ce-ar însemna acuma să le spun şi eu miniştrilor toată ziua să-l atace pe domnul Băsescu?”, a spus Ponta.

El a precizat că normalitatea în funcţionarea instituţiilor statului este atunci când consilierii îl consiliază pe preşedinte, iar miniştrii conduc ministerele sub conducerea premierului.

Premierul Ponta i-a transmis preşedintelui Băsescu faptul că el nu va ridica niciodată primul „sabia” în relaţia cu şeful statului, dar nici nu se va abţine la a răspunde unor atacuri ale acestuia, arătând în acelaşi timp că este deranjat că „anumiţi” consilieri prezidenţiali îi atacă pe miniştri.

„Acum am o poziţie publică, din care declaraţiile mele trebuie să ţină cont de relaţia instituţională cu preşedintele României. În ceea ce mă priveşte, nu voi ridica niciodată primul sabia, dar nu pot să spun că nu voi răspunde. Mă deranjează foarte tare faptul că anumiţi consilieri ai preşedintelui, şi pe frustrări personale pentru că nu mai ocupă funcţiile de dinainte, au început să atace miniştri. Nu voi accepta lucrul acesta şi voi discuta cu preşedintele României”, a spus Ponta, la emisiunea „După 20 de ani” la PRO TV.

Întrebat despre ce consilieri este vorba, premierul a arătat că a existat o discuţie pe educaţie care l-a deranjat. „Dacă eşti consilier prezidenţial, nu ai voie să fii toată ziua la televizor ca să îl ataci pe ministrul respectiv doar pentru că nu mai eşti tu în funcţie”, a afirmat premierul.

El a adăugat că, în relaţia sa cu preşedintele, conflictele nu se vor încheia deodată, ci „natural”, deoarece şeful statului este „la sfârşitul carierei politice”. „Sau poate că se vor finaliza mai repede printr-un conflict. Eu nu-mi doresc acest conflict şi nu voi fi primul care să ridic sabia, dar nici nu voi lăsa lucrurile, să zic, neripostate”, a spus Ponta.

Consilierul prezidenţial pentru Educaţie, fostul ministru de resort Daniel Funeriu, a comentat recent acuzaţiile de plagiat la adresa actualului ministru al Educaţiei, Ioan Mang, arătând că acesta trebuie să ofere o explicaţie.

DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Spynews
Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva! Artiștii cunoscuți și cei aflați la început de drum promit un show de neratat
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Animalul pe care românii îl cresc cu drag, dar care ajunge pe mesele străinilor. Zeci de mii tone au mers la export anul trecut
Capital.ro
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2024
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Truc genial! Cum să fierbi pasărea de țară perfect în timp record!
Adevarul
Canadian prins la furat în România. Urmărire ca în filme într-un centru comercial din Oradea
wowbiz.ro
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Spynews
Ramona de la Mireasa, sezonul 10, imagini înduioșătoare alături de fiica ei! Cum s-a afișat fosta concurentă împreună cu Rebeca: „O iubesc” / FOTO
Spynews
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de condamnarea de 10 ani de închisoare, după accidentul din 2 Mai. Urmează un nou proces
Evz.ro
Bărbații din viața Simonei Halep. A avut mult ghinion în dragoste
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Atac armat într-o școală din Suedia! Cel puțin 11 persoane au murit. Printre victime s-ar număra și atacatorul
Cancan.ro
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
O lume întreagă e în doliu. Marele lider s-a prăpădit: Un om extraordinar, cu viziune, credință și generozitate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Două surori gemene, dispărute fără urmă de acasă, au fost găsite în apele reci ale unui râu. Ce s-a întâmplat
substantial.ro
Senatul SUA Confirmă Numirea lui Pam Bondi ca Procuror General
MediaFlux
Se DAU 1.000 de lei PÂNĂ în 2027. Ajutor nesperat la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol