Ponta îi dă replica lui Băsescu: Nu vorbesc la telefon cu oameni neserioşi VIDEO

Victor Ponta afirmă că are relaţii instituţionale foarte bune cu Preşedinţia, dar că nu răspunde la telefon unor "oameni neserioşi", adăugând că nu se aştepta ca preşedintele Traian Băsescu să apeleze la o remarcă celebră, şi anume "Primul-ministru nu vrea să vorbeşte cu noi".
Romania TV
21 aug. 2013, 10:49
Ponta îi dă replica lui Băsescu: Nu vorbesc la telefon cu oameni neserioşi VIDEO

„Am relaţii instituţionale foarte bune cu Parlamentul, cu Preşedinţia, în sensul în care oficial mi se trimit documente, răspund oficial la documente. La telefon nu vorbesc cu oameni neserioşi, vorbesc doar cu oameni serioşi, care, dacă vorbesc ceva la telefon, se şi întâmplă. Nu m-am aşteptat ca preşedintele să se plângă printr-o expresie celebră „Primul-ministru nu vrea să vorbeşte cu noi”. Eu vorbesc cu instituţiile statului, cu toate colaborez, în rest, frustările diverselor persoane sunt mai puţin importante”, a spus Ponta în şedinţa de guvern.

El a mai arătat că s-a revenit la situaţia de anul trecut, în care preşedintele sabotează Guvernul.

„Din păcate, după cum vedeţi fiecare în domeniul domniei sale, ne-am cam întors la 2012: noi vrem să muncim, preşedintele se ocupă să ne saboteze, nu ne lasă nici la transporturi, nici la agricultură..Mă rog, ne-am obişnuit, cum a fost 2012 o să fie şi 2013, 2014 şi gata. Fiţi mai puţin atenţi la toate sabotajele astea instituţionale şi la toate încercările de scandal, mergeţi cu proiectele mai departe, ne ducem în faţa Parlamentului, explicăm oamenilor şi cred că asta este ce trebuie să facem”, a spus Ponta miniştrilor.

Traian Băsescu a spus, marţi, la Fundulea, că Victor Ponta nu îi răspunde la telefon, preşedintele făcând aceste declaraţii după ce reporterii l-au întrebat dacă a vorbit cu premierul despre problemele semnalate de el în domeniul agriculturii.

„Nu-mi răspunde la telefon premierul”, a precizat Traian Băsescu, aflat la Fundulea, în judeţul Călăraşi, unde participă la „Ziua Cercetării Procera”.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Cu ce să speli obligatoriu geamurile pe exterior, ca să fie curate și să nu se mai murdărească. Soluția conține 3 ingrediente ieftine
Capital.ro
Lovitură pentru românii cu mașini mai vechi de 10 ani. Vor plăti chiar și peste 9.000 de lei
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Presa maghiară, alarmată de declarațiile lui Călin Georgescu: „Promovează deschis ideile Gărzii de Fier antisemite și antimaghiare”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
O semnătură care devine obligatorie în România. Legea intră în vigoare la 1 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Când primesc românii banii pe cardurile de alimente în 2025. Ce sume primesc beneficiarii începând cu anul acesta
Cancan.ro
Ultimele minute din viața fotbalistului Luca Manolache. I s-a făcut rău, s-a dus la baie și a început să…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Procurorii au ridicat cortina: Lovitură de stat!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Francis Ford Coppola, încântat de premiul Razzie pentru Cel mai prost regizor
MediaFlux
Recalcularea pensiilor 2025. Peste 1 milion de români vor primi mai mulți bani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arsenalul invincibil al României: armele noastre secrete, imposibil de contracarat!