„Ca să funcţioneze, Camera Deputaţilor trebuie să aibă o majoritate. Dacă acea majoritate nu mai există, să blochezi hârtii la biroul preşedintelui care se închide în birou cuh ârtiile, e o chestiune anormală, care nu poate funcţiona într-o democraţie. (…)Cererea noastră a celor de la Pro România de a forma un grup parlamentar conform regulamentului care spune că dacă suntem 10 care am candidat pe aceeaşi listă, acum suntem chiar 12, avem dreptul la grup. Domnul Dragnea nu o scoate din birou. Faptul că atâtea decizii care ţin de funcţionarea Camerei Deputaţilor sunt blocate de către domnul Dragnea e un lucru greşit, rău”, a spus Victor Ponta miercuri, la Parlament. Î
Întrebat dacă este de acord cu greva parlamentară anunţată de PNL liderul Pro România a răspuns că el va veni „la muncă”, „să voteze legi bune, să se opună celor rele”, lucru pecare îl vor face şi cei 11 colegi ai săi parlamentari.
„Chiar dacă nu ne lasă domnul Dragnea să fim grup, noi tot suntem grup şi ne vom bate” a precizatPonta.
viewscnt