Premierul Victor Ponta a declarat că el nu a fost sunat de nimeni pentru intervenţii în justiţie şi că poate astfel de intervenţii l-au vizat, „nu degeaba”, pe preşedintele Traian Băsescu.
„Vorbim aşa…Nu vrea preşedintele să-i spună ? (pe cei care au făcut intervenţii – n.r.) Să-i dea la presă. Eu sunt fost magistrat, nu dau şi nu primesc telefoane, dar preşedintele probabil…nu degeaba îl sunau pe Băsescu, că ştiau că el are puterea să intervină pe acolo, sunau şi ei la cine poate să rezolve, la mine nu au sunat, că eu nu mă bag. Dar ideea e următoarea: poate mai tace din gură domnul preşedinte cu justiţia, că tot ce spune, spune numai trăsnăi !„, a afirmat Ponta.
Băsescu a răspuns astfel afirmaţiei de joi a premierului Victor Ponta care a spus că propunerile pe care le va face pentru şefia Parchetului General şi a DNA le va discuta şi cu şeful statului, asfel încât acesta să nu le respingă.
Pe de altă parte, şeful statului a afirmat că încă mai sunt politicieni care încearcă să negocieze cu el rezolvarea într-un sens sau altul a unor dosare în justiţie.
„Dacă avem o restanţă în evoluţia mentalităţilor cuiva, este la politicieni. Ei încă mai cred că justiţia se face cu influenţă, că se rezolvă dosare cu influenţă , că aranjează decizii ale judecătorilor cu influenţă. V-o spune un om ce trăieşte pe pielea această intenţie de trafic de influenţă chiar în discuţiile cu preşedintele ale unor politicieni: ‘Aş vrea să aranjăm dosarul cutare’. Mă uit cu jenă şi cu un sentiment pe care n-aş vrea să-l exprim în cuvinte pentru că sunt politicieni care n-au înţeles nimic din ultimii 10-15 ani de când încercăm reforma justiţiei în România„, a apreciat Traian Băsescu.
CITEŞTE ŞI Ponta: Coabitarea e ca la TANGO. Fiecare face câte un pas, îl urmează şi celălalt VIDEO