Ponta a făcut un apel pentru creşterea producţiei agricole, pentru a se acoperi tot consumul de produse alimentare al României.
„Anul trecut, pentru prima oară, pariul cu agricultura a fost câştigat. În 2013, pentru prima dată, România a produs mai mult decât a consumat, a exportat. Vreau ca toţi producătorii agricoli să o ducă bine, vreau să producem pentru noi, pentru că suntem o ţară bogată. De asemenea, cred că România trebuie să aibă propria energie, pentru noi şi pentru Moldova. Acesta e un obiectiv naţional pe care preşedintele trebuie să şi-l asume şi eu mi-l asum pentru dumneavoastră”, a declarat Victor Ponta, la congresul PSD.