Ponta, în Wall Street Journal: „Creştere versus austeritate” este o dezbatere falsă

"Creştere versus austeritate" este o dezbatere falsă, iar abordările economice de astăzi ignoră echitatea şi solidaritatea, sintetizează premierul Victor Ponta într-un articol publicat în ediţia de luni a cotidianului Wall Street Journal, conform Agerpres.
Romania TV
29 mai 2012, 14:28
Ponta, în Wall Street Journal:

„În Europa există o nemulţumire crescândă faţă de răspunsul actual la provocările economice ale continentului, relevă premierul român. De la Paris la Bucureşti, de la Madrid la Atena, de la Londra la Dublin, oamenii au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva corupţiei guvernamentale, lipsei de acţiune politică şi răspunsurilor nedrepte la criza economică, care le cere celor mai afectaţi să se sacrifice cel mai mult. Astăzi, europenii sunt mai sceptici ca oricând că guvernele pot fi o forţă a binelui, sau că în faţa lor se află zile mai bune pentru ei şi copiii lor”, susține prim-ministrul.

În opinia lui Victor Ponta, abordarea economică trebuie să transcendă dezbaterea actuală de tipul creştere versus austeritate. „Toţi politicienii lucizi favorizează creşterea, la fel cum suntem cu toţii în favoarea unor finanţe publice sănătoase. Ambele pot fi realizate dacă raţionalizăm cheltuielile, investim resursele disponibile cu înţelepciune şi combatem evaziunea fiscală. Cu toate acestea, ca progresişti, abordarea noastră nu trebuie să fie una cu o simplă tentă economică. Ar trebui să fim ghidaţi de un sentiment de echitate şi solidaritate, unul realizat prin prudenţă economică şi previzibilitate”, este de părere premierul român.

În Europa, oamenii sunt pregătiţi să facă sacrificii, dar nu să fie sacrificaţi, consideră prim-ministrul. „Avem nevoie de un răspuns mai echitabil la criză, în care cei care beneficiază cel mai mult trebuie să-şi plătească în mod corect partea care le revine. Acesta este motivul pentru care am promis să punem capăt evaziunii fiscale prin îmbunătăţirea cooperării dintre instituţiile care au sarcina de a o combate, precum şi prin prevenirea şi combaterea corupţiei la cele mai înalte niveluri”, notează Ponta.

Pendulul politic a început să se încline din nou în favoarea progresiştilor, afirmă Victor Ponta. „Cu încredere în noua noastră agendă, progresiştii trebuie să demonstreze nu numai că sunt pregătiţi şi dornici să guverneze eficient, ci şi că pot transforma Europa, reda speranţa în viitor şi oferi mai multe şanse pentru toţi”, conchide premierul român.

 

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Viteza care te lasă fără permis în 2025. Sancțiune dură pentru șoferii care depășesc această limită
Capital.ro
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Imaginile virale cu căruțașii furioși din România i-au uluit pe străini. Turist american: „Sunt răi, izolați și furioși”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Show total la Românii au talent. Numărul care va emoționa până la lacrimi
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Când are loc înmormântarea lui Răzvan, jandarmul împușcat accidental în cap. Familia nu își poate reveni din șoc: „Răzvaneeee...”
Cancan.ro
Cine e bărbatul care l-a împușcat accidental pe jandarmul Răzvan Arnăut. Tocmai EL a comis o asemenea greșeală!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Trump l-a sunat pe Putin. Promisiunea de care depinde totul de-acum înainte!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante