Ponta l-a demis pe şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru ajutorul dat lui Năstase

Prim-ministrul Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe Constantin Grăjdan, pe care l-a numit în urmă cu câteva zile inspector-general la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Decizia survine la o zi după ce ISC a cerut retragerea ca parte civilă în dosarul "Trofeul Calităţii", în care este inculpat Adrian Năstase.
Romania TV
24 mai 2012, 09:18
Ponta l-a demis pe şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru ajutorul dat lui Năstase

„În această dimineaţă, primul-ministru Victor Ponta a luat decizia demiterii şefului Inspectoratului de Stat pentru Construcţii, domnul Constantin Adrian Balaban-Grăjdan. Începând de astăzi, domnul Balaban-Grăjdan nu va mai activa în această funcţie. Decizia a fost luată din cauza comportamentului şefului ISC, care a luat decizii fără să-l informeze pe Primul Ministru, deşi instituţia pe care o conduce se află în subordinea Primului Ministru. În scurt timp, va fi asumată o nouă numire la conducerea acestui Inspectorat”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

ISC a depus, marţi, la dosarul „Trofeul calităţii” un document semnat de şeful instituţiei, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituţia nu se constituie parte civilă în această cauză.

În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calităţii în Construcţii”, în bugetul instituţiei nu a fost înregistrat vreun prejudiciu. Totodată, ISC a arătat că evidenţele contractelor cu instituţia nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanţei supreme să aibă în vedere şi raportul Curţii de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.

La termenul de miercuri al procesului, Completul de cinci judecători al instanţei supreme a ridicat din oficiu problema amânării judecării cauzei pe motiv că audierea inculpaţilor în faza recursului trebuie făcută în prezenţa tuturor acestora, miercuri constatându-se lipsa Dianei Gasparovici şi a Irinei Jianu.

În acest context, instanţa a amânat judecarea cauzei pentru 30 mai.

În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul „Trofeul calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

Miercuri seara, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au ridicat mai multe documente de la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC).

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
I se spune ”râul fierbinte”. Locul spectaculos de pe glob unde temperatura apei ajunge la peste 80 de grade
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Mare atenție la banane. Detaliul care face diferența
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Rezoluția privind legitimitatea președintelui Zelenski respinsă în parlamentul ucrainean
MediaFlux
Informații de ultimă oră de la Vatican. Starea de sănătate a Papei Francisc se deteriorează de la o oră la alta
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe