Ponta: Majorările salariale pentru rezidenţi şi profesori vor fi aplicate când aprobă preşedintele bugetul

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, în judeţul Alba, că aplicarea acordării burselor pentru medicii rezidenţi, a măririi salariilor profesorilor debutanţi şi salariului minim, precum şi alte măsuri prevăzute în Legea bugetului de stat depind de momentul când aceasta va fi promulgată de preşedintele Traian Băsescu, transmite Agerpres.
Filip Stan
06 dec. 2013, 17:05
Ponta: Majorările salariale pentru rezidenţi şi profesori vor fi aplicate când aprobă preşedintele bugetul

‘Asta depinde doar de preşedinte. Vreau să spun că sunt bucuros pe jumătate. L-am rugat pe preşedinte să promulge ambele legi, şi Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale. Am înţeles aseară că a declarat că va promulga bugetul asigurărilor sociale. Asta înseamnă că măcar pensiile putem să le dăm mărite de la 1 ianuarie şi rămân celelalte lucruri, adică salariile pentru medicii rezidenţi şi pentru profesori, salariul minim, subvenţiile pentru agricultură. Acelea rămân pentru când după ce votează din nou Parlamentul legea bugetului, după aceea o va promulga preşedintele’, a declarat primul-ministru.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că va promulga bugetul asigurărilor sociale în aceeaşi zi în care îl va primi, pentru că nu are ce să-i reproşeze, adăugând că, din acest punct de vedere, premierul ‘poate să stea liniştit’, dar că bugetul de stat îl poate ‘consulta’ până pe 29 decembrie.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că ar fi o variantă în care pensiile ar putea fi majorate, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu nu ar promulga legea bugetului pe 2014, şi anume ca şeful statului să promulge doar bugetul asigurărilor sociale. Ponta l-a acuzat pe preşedinte că minte atunci când spune că pensiile şi salariile pot fi majorate şi în condiţiile în care nu este adoptat bugetul, afirmând că fără o bază legală acest lucru nu este posibil.

Preşedintele Traian Băsescu a avertizat în repetate rânduri că, dacă Executivul nu va găsi soluţii pentru a renunţa la creşterea accizei pe combustibil, nu va accepta bugetul de stat pe anul 2014 în forma actuală, existând posibilitatea de a-l ataca la Curtea Constituţională.

VEZI SI:

Ponta: Dacă Băsescu are informaţii despre faptele mele de corupţie, să facă plângere la DNA

 

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Teodorei Marcu! Soțul ei, Alex, își ia rămas bun de la ea | FOTO
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Singurele zodii care vor avea noroc de nedescris în următorii 3 ani. Li se întâmplă lucruri minunate, prosperitate și belșug pentru acești nativi
Capital.ro
A murit marele Ilie Dumitrescu. România e în doliu. Ne-a părăsit un uriaș
Playtech.ro
Cuvântul din limba română pe care 70% dintre români îl scriu greșit. E folosit des, dar mulți nu știu forma corectă
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
„De 30 de ani, nimeni nu a avut ac de cojocul lui”. O avocată descrie modul în care Robert Lupu a băgat spaima în Onești
wowbiz.ro
„Se uită spre cer cu copilul în brațe. Nu a rostit niciun cuvânt” Imagini cutremurătoare cu durerea unui soț care nu mai are cuvinte! Alex Marcu, devastat,
Spynews
Fiica lui Liviu Vârciu se pregătește să se opereze! Fanii o sfătuiesc să renunțe la intervenția estetică. Despre ce este vorba
Spynews
Andreea Bălan se căsătorește în 2026! Unde va avea loc nunta artistei cu Victor Cornea
Evz.ro
Criza economică va ține dureros de mult. Avertismentul unui fost ministru
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
kanald.ro
Șase țări propun, azi, interzicerea rețelelor sociale pentru toți minorii din Uniunea Europeană
Cancan.ro
Ionuț, ofițerul SPP care îl păzea pe Nicușor Dan, a fost retras din funcție!!! Ce a pățit tânărul agent
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu! Procurorii au anunțat decizia astăzi, 6 iunie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Secretul gospodinelor din Bulgaria pentru o aroma deosebita- Ce se pune pe fundul cratitei la ardei umpluti.
MediaFlux
Taxare pentru pensiile mai mare de 3.000 de lei. Anunț oficial de la șeful Casei de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Austria – România: duel cu mize mondiale și un Lucescu care nu lasă nimic la voia hazardului