Victor Ponta: Mama, din păcate, se uită la televizor. Surorile mele nu mai au televizor de o lună, e mai bine

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a precizat, sâmbătă, la o reuniune a femeilor social-democrate, că mama sa se uită "din păcate", la televizor, că fiica sa, Irina, nu se uită "din fericire", la televizor şi că surorile sale nu mai au televizor de o lună, apreciind că e "mai bine".
Ionela Marcu
07 mart. 2015, 13:47
Victor Ponta: Mama, din păcate, se uită la televizor. Surorile mele nu mai au televizor de o lună, e mai bine

„Vreau să le transmit celor care nu sunt în sală La mulţi ani! şi toate gândurile mele bune. Vreau să-i transmit direct acest gând mamei mele care, din păcate, se uită la televizor, Irinei, care, din fericire, nu se uită la televizor, surorilor mele, Alexandra şi Isabela, care nu mai au televizor de o lună de zile, şi e mai bine, şi tuturor celor care au fost alături de noi”, a spus Ponta, la o reuniune a femeilor din PSD, desfăşurată la Romexpo.

Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, a ieşit, joi, de la DNA Ploieşti, după aproximativ o oră de audieri, avocatul acesteia spunând că are calitatea de martor şi că va rămâne cu această calitate.

În 26 februarie, şi sora premierului Victor Ponta, Alexandra Herţanu, a fost audiată la Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în acelaşi dosar în care soţul său, Iulian Herţanu, este arestat preventiv, alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, sub acuzaţia de deturnare de fonduri europene şi evaziune fiscală.

CITEŞTE ŞI VICTOR PONTA, mesaj pentru Ridzi: O ţară în care o mamă este lăsată să moară în ÎNCHISOARE e o ţară BARBARĂ

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cum se spală, de fapt, corect, rufele colorate. Pontul care păstrează culorile vii o perioadă lungă
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
Playtech.ro
Schimbări la Legea viitorilor pensionari! Noutatea de care orice angajat trebuie să afle urgent pentru a...
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Drama unui fotbalist român. I-a fost amputat un picior
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezastru pentru Călin Georgescu. Verdict definitiv. Decizia luată de judecătorii CEDO azi, 6 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Tichete sociale de 2.000 de lei pentru mamele vulnerabile! Află cum poți beneficia de acest ajutor și ce poți face cu banii
MediaFlux
Planuri pentru candidatura lui Ilie Bolojan la prezidențiale. Ce au discutat Elena Lasconi și Marcel Ciolacu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti