„Toţi membrii din conducerea PSD care au fost recompensaţi cu aceeaşi distincţie ca şi domnul europarlamentar Laszlo Tokes – e vorba de mai multe persoane – s-au asociat demersului pornit de doamna Corina Creţu”, a spus Victor Ponta, potrivit Mediafax.
El a arătat că, astfel, sunt îndeplinite condiţiile pentru ca preşedintele Traian Băsescu să-i retragă decoraţia lui Tokes.
„Aşteptăm ca preşedintele României, acum având îndeplinite condiţiile – când i-am cerut eu a găsit un tertip, aşa, tipic pentru domnia sa – acum sunt îndeplinite condiţiile legale şi cred că prin acest mesaj să arătăm că cei care se manifestă împotriva intereselor constituţionale ale României nu pt fi decorarţi de preşedintele ţării, ci dimpotrivă. Trebuie să arătăm o delimitare de asemenea poziţii pentru viitor”, a spus Ponta.
Europarlamentarul PSD Corina Creţu, membră a Ordinului Naţional „Steaua României”, solicită public retragerea Ordinului „Steaua României” acordat lui Laszlo Tokes în decembrie 2009, ea invocând „fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României”.
Ea a adresat, în acest sens, un mesaj membrilor Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României”.
„Stimaţi membri ai Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României», în baza Legii 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, având în vedere dispoziţiile Literei b) a Articolului 52 prevăzută în cadrul acesteia, solicit public retragerea Ordinului «Steaua României» acordat domnului Laszlo Tokes la data de 14 decembrie 2009, pentru fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României, care au adus prejudicii României ca stat, precum şi tuturor cetăţenilor români care dezavuează poziţiile extremiste şi contrare convieţuirii inter-etnice”, se arată în mesajul Corinei Creţu, citat într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit acesteia, „este inadmisibil ca un deţinător al Ordinului Naţional «Steaua României» – în grad de Cavaler să conteste public, printr-o serie de aprecieri şi acţiuni, caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al României”.