Ponta: Noi ne ocupăm de guvernare, Băsescu rescrie istoria. Guvernul Boc rămâne cel mai incompetent

Victor Ponta a declarat, luni, în începutul şedinţei BPN, că preşedintele Traian Băsescu se ocupă de "rescris istoria", însă Guvernul Boc rămâne "cel mai incompetent şi corupt", precizând că eforturile USL trebuie concentrate asupra guvernării.
Romania TV
29 apr. 2013, 09:03
Ponta: Noi ne ocupăm de guvernare, Băsescu rescrie istoria. Guvernul Boc rămâne cel mai incompetent

„Eu zic să ne ocupăm de guvernare, rescrierea istoriei este treaba domnului Băsescu. Cred în continuare că Guvernul Boc a fost cel incompetent şi mai corupt guvern pe care l-a avut România şi că noi ne chinuim de un an doar să reparăm ce au stricat ei şi să-i dăm la Parchet pe hoţii lor. Asta ca să fie foarte clar apropos de cine pe cine laudă, asta e, am venit după nişte incompetenţi şi după nişte hoţi la guvernare. Nu e prima dată, e adevărat, dar cred că avem şanse să reconstruim România”, a declarat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la situaţia economică a României, că „nava e la cheu, în port sigur”, el mulţumind pentru că s-a ajuns aici guvernelor Boc, Ungureanu şi Ponta.

„Am trăit cu toate cele trei guverne şi încerc să dau fiecăruia ce-i al lui. Guvernul Boc a pus interesul naţional deasupra interesului de partid şi practic şi-a sacrificat voturile pentru a restabili echilibrul macroeconomic al ţării, pentru a da şanse la reluarea dezvoltării, pentru a reda românilor demnitatea. O ţară care împrumută bani de la Fond ca să-şi plătească salariile cu pensiile nu e o ţară cu cea mai bună reputaţie”, a afirmat Băsescu.

Şeful statului a adăugat că mulţumeşte şi Guvernului Ungureanu pentru că „nu a afectat parcursul de recuperare şi de recuperare a dezechilibrelor, spunând că acelaşi lucru este valabil şi pentru Guvernul Ponta.

„Mi-a fost teamă – şi vă pot spune că asta a fost perioada care mi-a dat încrederea că se poate coabita cu Guvernul Ponta – că acest guvern ar fi putut lua măsuri populiste, excesive, care să strice din nou echilibrele, în perspectiva alegerilor din iarnă. N-a făcut-o şi de aceea consider că şi-a adus contribuţia la atingerea rezultatelor de astăzi”, a spus Băsescu.

Acesta a mai afirmat că România a ajuns la stadiul la care nu se mai bate pentru supravieţuire.

„Trebuie să reluăm bătălia pentru creşterea economică durabilă, prin găsirea unui optim între dezvoltarea bazată pe investiţii şi dezvoltarea stimulată de consum. Teoria că stimularea excesivă a consumului este o souţie de creştere economică s-a dovedit a fi falsă. E clar că trebuie găsit optimul de dezvoltare prin investiţii şi un consum optim care să nu ne readucă la situaţia din 2008”, a declarat Traian Băsescu.

Băsescu a arătat anterior că, potrivit datelor publicate de Eurostat pentru anul 2012, România înregistrează o datorie publică de 37,8% şi un deficit bugetar de 2,9%.

„Aş vrea să privim ce înseamnă saltul de la 9% la 2,9% . Saltul este enorm şi nu există niciun stat din UE care să fi avut deficit de 9% să-l reducă în interval de practic doi ani şi jumătate. A fost un efort uriaş pe care l-au făcut românii, un efort care a arătat că naţiunea română este capabilă de performanţă, iar sacrificiul pe care l-au făcut românii în această perioadă de austeritate este un sacrificiu pe care puţine naţiuni din Europa l-au făcut”, a adăugat preşedintele. De altfel, şeful statului le-a mulţumit românilor pentru sacrificiile făcute din anul 2010.

El a precizat că, în acest moment, România revine în parametrii Tratatului de la Maastricht şi redevine o ţară credibilă pe pieţele de capital.

„Acest lucru se datorează în primul rând sacrificiilor pe care cetăţenii români le-au acceptat, şi eu le mulţumesc pentru acest sacrificiu enorm pe care l-au făcut şi pe care nu l-a făcut nicio altă naţiune din UE”, a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a mai explicat că nu România ia decizia de ieşire din procedura de deficit excesiv, ci Comisia Europeană, care, probabil în primele zile ale lunii mai, îşi va exprima punctul de vedere.

Traian Băsescu a amintit evoluţia situaţiei economice a ţării din 2008 şi până în prezent şi argumentele care au dus la măsurile de austeritate anunţate de el în mai 2010 şi aplicate de guvern.

Ulterior, el a ţinut să menţioneze că „cel mai consistent” a mulţumit Guvernului Boc.

„Pentru că Emil Boc şi tot Cabinetul lui şi-au asumat măsurile. Guvernului Ponta i-am mulţumit că nu a stricat ce şi-a asumat Guvernul Emil Boc, ca să fim foarte clari, şi ce şi-a asumat acea majoritate parlamentară care acum parte din acea majoritate se află în actuala majoritate – dar eu nu pot să le reproşez acelor oameni nimic, pentru că au acceptat să susţină în Parlament măsurile care ne-au scos astăzi din dificultate. (…) În România suntem în situaţia în care când unul nu strică ceva e bine să-i mulţumeşti, că poate îl stimulezi să nu strice în continuare”, a mai precizat Băsescu.

El a mai precizat că este convins de faptul că România a adoptat „cea mai bună soluţie de revenire în parametrii macroeconomici a unui stat care este liber şi nu e dependent de Fond (FMI – n.r.) şi de UE pentru a-şi plăti salariile şi pensiile, pentru a crea locuri de muncă”.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Taxă auto pentru mașinile mici, de până la 3,5 tone. Când va intra în vigoare în România
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Panică în sistemul bancar european. Tranzacțiile, suspendate
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Abdullah Öcalan cere dezarmarea PKK și dizolvarea grupului
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată