Ponta: Nu am stabilit o întâlnire cu UDMR, doar cu minorităţile şi UNPR

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu a stabilit o întâlnire cu UDMR în vederea discutării sprijinului parlamentar pentru Cabinetul său, ci doar cu grupul minorităţilor şi cu UNPR.
Romania TV
02 mai 2012, 09:28
Ponta: Nu am stabilit o întâlnire cu UDMR, doar cu minorităţile şi UNPR

Ponta a precizat că la ora 13.00 se va vedea cu grupul minorităţilor, iar la ora 14.00 cu grupul UNPR, la Palatul Parlamentului.

El a mai precizat că întâlnirea informală cu membrii propuşi ai Cabinetului va avea loc la ora 17.00, la sediul USL.

Premierul a declarat şi că are obligaţia să asigure o majoritate cât mai solidă pentru Guvernul său şi pentru acest lucru este dispus să discute cu cei care au condiţii rezonabile pentru a susţine acest Executiv, el precizând că nu este deranjat dacă UNPR va sprijini Guvernul din Pa

„Dacă m-ar deranja (sprijinul UNPR, n.r.), nu m-aş duce să mă întâlnesc cu ei. Am obligaţia să învăţ din ceea ce nu a funcţionat bine la guvernele anterioare. O majoritate fragilă – de un vot, două, trei – practic tranformă şi Guvernul pe care eu îl conduc într-un Guvern aşa cum a fost Guvernul Ungureanu, într-un Guvern şantajabil”, a spus Ponta.

El a precizat că are obligaţia de a forma o majoritate parlamentară solidă, care să spijine Cabinetul.

„Aşa încât am obligaţia să asigur o majoritate cât mai solidă şi pentru asta sunt dispus să discut cu cei care au condiţii rezonabile pentru a susţine acest Guvern”, a spus Ponta.

Premierul desemnat, Victor Ponta, a anunţat că miercuri, la ora 13.00, la Parlament va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale. „Am intenţia de a propune celor 17 parlamentari din acest grup un acord de colaborare cu Guvernul”, a arătat premierul desemnat.

Ponta a mai spus că la ora 14.00 va avea o întâlnire şi cu grupul parlamentar al UNPR, iar cu UDMR nu a stabilit încă nimic, dar urmează să o facă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Când este ridicarea ștergătoarelor infracțiune? Un avocat a explicat situațiile în care se dau amenzi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Minuni, întâmplări neobișnuite și legende petrecute în România în perioada Paștelui
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
MediaFlux
O nouă zi liberă pentru români. Se modifică lista cu sărbătorile legale din Codul Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București