Ponta: Nu sunt mulţumit de prestaţia preşedintelui ANSVSA, dar nu pot lua măsuri în mod direct

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că nu este mulţumit de prestaţia preşedintelui ANSVSA, el arătând că nu poate lua măsuri în mod direct, dar că a discutat deja cu ministrul Agriculturii pentru a verifica ce a mers bine şi ce nu în funcţionarea instituţiei.
Romania TV
12 mart. 2013, 16:26
Ponta: Nu sunt mulţumit de prestaţia preşedintelui ANSVSA, dar nu pot lua măsuri în mod direct

Întrebat dacă este mulţumit de prestaţia preşedintelui ANSVSA, Ponta a răspuns sec: „Nu”, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă are de gând să ia măsuri în privinţa acestuia, premierul a precizat că, în conformitate cu legea, nu poate lua măsuri direct. „Dar am discutat şi cu ministrul Agriculturii şi în primul rând trebuie să verificăm ce anume a mers bine, ce nu a mers bine în funcţionarea ANSVSA”, a spus Victor Ponta.

El a precizat că aşteaptă informarea în acest sens.

ANSVSA a anunţat, luni, că probele de lapte de la trei ferme şi două unităţi de prelucrare prezintă suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină, în urma efectuării analizelor în cadrul laboratoarelor din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.

Potrivit sursei citate, în conformitate cu dispoziţiile transmise de către preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în perioada 7-8 martie au fost efectuate controale tematice la nivel naţional în domeniile producţiei, colectării, procesării şi comercializării laptelui crud.

Joia trecută, ANSVSA a anunţat că a oprit de la livrare laptele crud produs de o fermă, după ce a depistat în produs aflatoxină peste limitele admise, dispunându-se verificări în toată ţara, de la producători la unităţi de procesare a laptelui.

Probele de lapte au fost recolate în 4 martie, iar o zi mai târziu, în urma rezultatelor analizelor, a fost declanşată alerta prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje.

În aceste condiţii, în 5 martie, întreaga cantitate de lapte din care s-au prelevat probele, de 13.855 de litri, a fost blocată, fiind totodată stopate livrările de lapte crud către toate unităţile de procesare lapte şi vânzarea directă prin intermediul automatelor de lapte.

Laptele contaminat cu aflatoxină poate deveni periculos pentru sănătate, în condiţiile consumului unor cantităţi mari, pentru o perioadă îndelungată.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat, joi, că o cantitate de lapte care conţine aflatoxină, cu efect cancerigen, importată din Ungaria, şi o alta aflată la un procesator din România au fost identificate şi retrase de pe piaţă.

Premierul Victor Ponta a declarat, referitor la laptele contaminat descoperit la o fermă în România, că este foarte bine că Ministerul Agriculturii şi ANSVSA au luat imediat „măsuri radicale” şi a arătat că este important să se continue controalele şi dacă se găsesc nereguli să se închidă fabrica sau să se retragă produsele.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
Playtech.ro
Locuri de picnic de lângă Bucureşti. Aici te poţi relaxa şi bucura de natură pe 1 Mai
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Te închizi în casă și nu ieși toată luna mai. Ai și de ce!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Ce zone din România vor rămâne fără electricitate în următoarele zile. Lista județelor în care vor fi întreruperi de curent
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Doar radeți untul… Puțini cunosc acest secret… Foarte ușor și gustos…
MediaFlux
Rolul esențial pe care îl poate avea România în încheierea războiului din Ucraina
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri