Ponta: O decizie a CCR spune că preşedintele are aceeaşi IMUNITATE ca şi parlamentarii. Ar putea fi CERCETAT

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, miercuri, la România TV, că o decizie foarte recentă a Curţii Constituţionale arată că preşedintele României beneficiază de acelaşi tip de imunitate precum parlamentarii, caz în care Traian Băsescu ar putea fi anchetat penal încă dinaintea încheierii mandatului.
Filip Stan
25 iun. 2014, 20:17
Ponta: O decizie a CCR spune că preşedintele are aceeaşi IMUNITATE ca şi parlamentarii. Ar putea fi CERCETAT

Eu am văzut o decizie foarte recentă a Curţii Constituţionale care spunea că nu are imunitate decât aşa cum au parlamentarii, deci probabil că, pe baza acestei decizii, va putea fi cercetat în dosarul Nana„, a afirmat Victor Ponta.

Acesta a precizat că va consulta şi alţi specialişti în drept constituţional privind decizia Curţii.

Nu spune că preşedintele nu are imunitate, spune un lucru esenţial care până nu a fost spus niciodată şi a fost o chestiune de o dispută între jurişti, nu era o chestie politică. Unii jurişti spuneau că are imunitate totală, alţii că are imunitate exact ca şi parlamentarii, adică nu poate fi arestat şi are imunitate pentru declaraţii politice. Decizia, sigur, în 45 de zile, este general obligatorie pentru viitor şi se aplică de către instituţiile care trebuie să aplice legea. O să vedem, e o ştire de ultimă oră. Eu nu vreau să intru în detalii pentru că nu am apucat să vorbesc şi cu alţi constituţionalişti!„, a adăugat Victor Ponta.

Este posibil ca premierul Ponta să se fi referit la motivarea deciziei Curţii Constituţionale privind sesizarea depusă de Guvern în cazul implicării preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală unde apare un pasaj referitor la imunitatea preşedintelui pentru declaraţiile politice prin analogie cu imunitatea parlamentară.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Trei zodii care își schimbă destinul până pe 10 mai. Regăsiri, împăcări și situații neașteptate pentru ele
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Satul magic din inima României. Locul unde soarele răsare de două ori într-o zi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Dispar mai multe zile libere din Codul Muncii! Noua lege în Parlament face uitate multe mini-vacanțe
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre